Biblia

Singura carte al cărei AUTOR este prezent când o citeşti

Biblia - Plan citire anual

Versetul zilei

Psalmi 19:1-2: (Către mai marele cântăreţilor. Un psalm al lui David.) Cerurile spun slava lui Dumnezeu, şi întinderea lor vesteşte lucrarea mâinilor Lui. O zi istoriseşte alteia acest lucru, o noapte dă de ştire alteia despre el.

Biblia - Plan citire concomitent

Plan de citire
Versiunea bibliei
Ziua 139 Ziua 140Ziua 141

Estera capitolul 7

1
Împăratul şi Haman s-au dus la ospăţ la împărăteasa Estera.
2
În această a doua zi, împăratul a zis iarăşi Esterei pe când beau vin: „Care este cererea ta, împărăteasă Estero? Ea îţi va fi împlinită. Ce doreşti? Chiar dacă ai cere jumătate din împărăţie, o vei căpăta.”
3
Împărăteasa Estera a răspuns: „Dacă am căpătat trecere înaintea ta, împărate, şi dacă găseşte cu cale împăratul, dă-mi viaţa: iată cererea mea; şi scapă pe poporul meu: iată dorinţa mea!
4
Căci eu şi poporul meu suntem vânduţi să fim nimiciţi, înjunghiaţi şi prăpădiţi. Măcar dacă am fi vânduţi să fim robi şi roabe, aş tăcea, dar vrăjmaşul n-ar putea să înlocuiască pierderea făcută împăratului.”
5
Împăratul Ahaşveroş a luat cuvântul şi a zis împărătesei Estera: „Cine şi unde este acela care are de gând să facă aşa?”
6
Estera a răspuns: „Apăsătorul, vrăjmaşul este Haman, răul acesta!” Haman a rămas îngrozit în faţa împăratului şi a împărătesei.
7
Şi împăratul, în mânia lui, s-a sculat şi a părăsit ospăţul, şi s-a dus în grădina casei împărăteşti. Haman a rămas să-şi ceară viaţa de la împărăteasa Estera, căci vedea bine că pierderea lui era hotărâtă în mintea împăratului.
8
Când s-a întors împăratul din grădina casei împărăteşti în odaia ospăţului, a văzut pe Haman că se aruncase spre patul pe care era Estera şi i-a zis: „Cum, să mai şi sileşti pe împărăteasă, la mine, în casa împărătească?” Cum au ieşit cuvintele acestea din gura împăratului, i-au şi acoperit faţa lui Haman.
9
Şi Harbona, unul din fameni, a zis în faţa împăratului: „Iată, spânzurătoarea pregătită de Haman pentru Mardoheu, care a vorbit spre binele împăratului, este ridicată în casa lui Haman, la o înălţime de cincizeci de coţi.” Împăratul a zis: „Haman să fie spânzurat pe ea!”
10
Şi au spânzurat pe Haman pe spânzurătoarea pe care o pregătise el pentru Mardoheu. Şi mânia împăratului s-a potolit.

Estera capitolul 8

1
În aceeaşi zi, împăratul Ahaşveroş a dat împărătesei Estera casa lui Haman, vrăjmaşul iudeilor. Şi Mardoheu a venit înaintea împăratului, căci Estera arătase legătura ei de rudenie cu el.
2
Împăratul şi-a scos inelul, pe care-l luase înapoi de la Haman, şi l-a dat lui Mardoheu. Estera, din partea ei, a pus pe Mardoheu peste casa lui Haman.
3
Apoi Estera a vorbit din nou înaintea împăratului. S-a aruncat la picioarele lui, a plâns, l-a rugat să oprească urmările răutăţii lui Haman, agaghitul, şi izbânda planurilor lui împotriva iudeilor.
4
Împăratul a întins toiagul împărătesc de aur Esterei, care s-a ridicat şi a stat în picioare înaintea împăratului.
5
Ea a zis atunci: „Dacă împăratul găseşte cu cale şi dacă am căpătat trecere înaintea lui, dacă lucrul pare potrivit împăratului şi dacă eu sunt plăcută înaintea lui, să se scrie ca să se întoarcă scrisorile făcute de Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, şi scrise de el cu gând să piardă pe iudeii care sunt în toate ţinuturile împăratului.
6
Căci cum aş putea eu să văd nenorocirea care ar atinge pe poporul meu şi cum aş putea să văd nimicirea neamului meu?”
7
Împăratul Ahaşveroş a zis împărătesei Estera şi iudeului Mardoheu: „Iată, am dat Esterei casa lui Haman, şi el a fost spânzurat pe spânzurătoare, pentru că întinsese mâna împotriva iudeilor.
8
Scrieţi, dar, în folosul iudeilor cum vă va plăcea, în numele împăratului, şi pecetluiţi cu inelul împăratului. Căci o scrisoare scrisă în numele împăratului şi pecetluită cu inelul împăratului nu poate fi desfiinţată.”
9
Logofeţii împăratului au fost chemaţi în vremea aceea, în a douăzeci şi treia zi a lunii a treia, adică luna Sivan, şi au scris, după tot ce a poruncit Mardoheu, iudeilor, căpeteniilor oştirii, dregătorilor şi mai marilor celor o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi aşezate de la India la Etiopia, fiecărui ţinut după scrierea lui, fiecărui popor după limba lui, şi iudeilor după scrierea şi limba lor.
10
Au scris în numele împăratului Ahaşveroş şi au pecetluit cu inelul împăratului. Au trimis scrisorile prin alergători călare pe cai şi catâri născuţi din iepe.
11
Prin aceste scrisori, împăratul dădea voie iudeilor, ori în care cetate ar fi fost, să se adune şi să-şi apere viaţa, să nimicească, să omoare şi să piardă, împreună cu pruncii şi femeile lor, pe toţi aceia din fiecare popor şi din fiecare ţinut care ar lua armele să-i lovească, şi să le prade averile.
12
Aceasta să se facă într-o singură zi, în toate ţinuturile împăratul Ahaşveroş, şi anume în a treisprezecea zi a lunii a douăsprezecea, adică luna Adar.
13
Aceste scrisori cuprindeau hotărârea care trebuia vestită în fiecare ţinut şi dădeau de ştire tuturor popoarelor că iudeii stau gata pentru ziua aceea ca să se răzbune pe vrăjmaşii lor.
14
Alergătorii călare pe cai şi pe catâri au plecat îndată şi în toată graba, după porunca împăratului. Hotărârea a fost vestită şi în capitala Susa.
15
Mardoheu a ieşit de la împărat cu o haină împărătească albastră şi albă, cu o mare cunună de aur şi cu o mantie de in subţire şi de purpură. Cetatea Susa striga şi se bucura.
16
Pentru iudei nu era decât fericire şi bucurie, veselie şi slavă.
17
În fiecare ţinut şi în fiecare cetate, pretutindeni unde ajungea porunca împăratului şi hotărârea lui, a fost între iudei bucurie şi veselie, ospeţe şi zile de sărbătoare. Şi mulţi oameni dintre popoarele ţării s-au făcut iudei, căci îi apucase frica de iudei.

Estera capitolul 9

1
În luna a douăsprezecea, adică luna Adar, în a treisprezecea zi a lunii, ziua în care avea să se aducă la îndeplinire porunca şi hotărârea împăratului şi când vrăjmaşii iudeilor nădăjduiseră să stăpânească peste ei, s-a întâmplat tocmai dimpotrivă, că iudeii au stăpânit asupra vrăjmaşilor lor.
2
Iudeii s-au strâns în cetăţile lor, în toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, ca să pună mâna pe cei ce căutau să-i piardă. Nimeni n-a putut să le stea împotrivă, căci frica de ei apucase pe toate popoarele!
3
Şi toţi mai marii ţinuturilor, căpeteniile oştirii, dregătorii, slujbaşii împăratului au sprijinit pe iudei, din pricina fricii pe care le-o insufla Mardoheu.
4
Căci Mardoheu era puternic în casa împăratului, şi faima lui se răspândea în toate ţinuturile, pentru că ajungea din ce în ce mai puternic.
5
Iudeii au ucis cu lovituri de sabie pe toţi vrăjmaşii lor, i-au omorât şi i-au prăpădit. Au făcut ce au vrut cu vrăjmaşii lor.
6
În capitala Susa, iudeii au ucis şi au prăpădit cinci sute de oameni,
7
şi au înjunghiat pe Parşandata, Dalfon, Aspata,
8
Porata, Adalia, Aridata,
9
Parmaşta, Arizai, Aridai şi Vaiezata,
10
cei zece fii ai lui Haman, fiul lui Hamedata, vrăjmaşul iudeilor. Dar n-au pus mâna pe averile lor.
11
În ziua aceea, numărul celor ce fuseseră ucişi în capitala Susa a ajuns la cunoştinţa împăratului.
12
Şi împăratul a zis împărătesei Estera: „Iudeii au ucis şi au prăpădit în capitala Susa cinci sute de oameni şi pe cei zece fii ai lui Haman. Ce vor fi făcut în celelalte ţinuturi ale împăratului?… Care-ţi este cererea? Ea îţi va fi împlinită. Ce mai doreşti? Vei căpăta.”
13
Estera a răspuns: „Dacă împăratul găseşte cu cale, să fie îngăduit iudeilor care sunt la Susa să facă şi mâine după porunca de azi şi să spânzure pe lemn pe cei zece fii ai lui Haman.”
14
Şi împăratul a poruncit să se facă aşa. Porunca a fost adusă la cunoştinţa poporului din Susa. Au spânzurat pe cei zece fii ai lui Haman.
15
Iudeii care se aflau în Susa s-au strâns din nou în a paisprezecea zi a lunii Adar şi au ucis în Susa trei sute de oameni. Dar n-au pus mâna pe averile lor.
16
Ceilalţi iudei din celelalte ţinuturi ale împăratului s-au strâns şi şi-au apărat viaţa. Au căpătat astfel odihnă, scăpând de vrăjmaşii lor, şi au ucis şaptezeci şi cinci de mii din cei ce le erau vrăjmaşi. Dar n-au pus mâna pe averile lor.
17
Aceste lucruri s-au întâmplat în a treisprezecea zi a lunii Adar. În ziua a paisprezecea, iudeii s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
18
Cei ce se aflau la Susa s-au strâns în ziua a treisprezecea şi a paisprezecea, dar în ziua a cincisprezecea s-au odihnit şi au făcut din ea o zi de ospăţ şi de bucurie.
19
De aceea iudeii de la ţară, care locuiesc în cetăţi fără ziduri, au făcut din ziua a paisprezecea a lunii Adar o zi de bucurie, de ospăţ şi de sărbătoare, în care îşi trimit daruri unii altora.
20
Mardoheu a scris aceste lucruri şi a trimis scrisori tuturor iudeilor din toate ţinuturile împăratului Ahaşveroş, de aproape şi din depărtare.
21
Le poruncea să prăznuiască în fiecare an ziua a paisprezecea şi a cincisprezecea a lunii Adar,
22
ca zile în care căpătaseră odihnă scăpând de vrăjmaşii lor. Le-a poruncit să prăznuiască luna în care întristarea lor se prefăcuse în bucurie, şi jalea lor, în zi de sărbătoare, şi să facă din aceste zile nişte zile de ospăţ şi de bucurie, când să-şi trimită daruri de mâncare unii altora şi să împartă daruri celor lipsiţi.
23
Iudeii s-au îndatorat să facă ceea ce şi începuseră să facă şi ce le scrisese Mardoheu.
24
Căci Haman, fiul lui Hamedata, agaghitul, vrăjmaşul tuturor iudeilor, făcuse planul să-i piardă şi aruncase Pur, adică sorţul, ca să-i omoare şi să-i nimicească.
25
Dar Estera, venind înaintea împăratului, împăratul a poruncit în scris să întoarcă asupra capului lui Haman planul cel rău pe care-l făcuse împotriva iudeilor şi să-l spânzure pe lemn, pe el şi pe fiii lui.
26
De aceea zilele acestea s-au numit Purim, de la numirea Pur. Potrivit cu tot cuprinsul acestei scrisori, potrivit cu cele ce văzuseră ei înşişi şi potrivit cu cele ce li se întâmplaseră,
27
iudeii au luat pentru ei, pentru sămânţa lor şi pentru toţi cei ce se vor lipi de ei hotărârea şi îndatorirea neschimbătoare ca să prăznuiască în fiecare an aceste două zile, în felul rânduit şi la vremea hotărâtă.
28
Zilele acestea trebuiau să fie pomenite şi prăznuite din neam în neam, în fiecare familie, în fiecare ţinut şi în fiecare cetate. Şi zilele acestea Purim nu trebuiau desfiinţate niciodată din mijlocul iudeilor, nici să se şteargă aducerea aminte de ele printre urmaşii lor.
29
Împărăteasa Estera, fata lui Abihail, şi iudeul Mardoheu au scris stăruitor a doua oară pentru ca să întărească scrisoarea privitoare la Purim.
30
Au trimis scrisori tuturor iudeilor, în cele o sută douăzeci şi şapte de ţinuturi ale împăratului Ahaşveroş. Ele cuprindeau cuvinte de pace şi de credincioşie,
31
întărind ţinerea acestor zile Purim la vremea hotărâtă, cum le rânduiseră iudeul Mardoheu şi împărăteasa Estera pentru ei şi cum şi le rânduiseră şi pentru ei înşişi şi pentru sămânţa lor, cu prilejul postului lor şi ţipetelor lor.
32
Porunca Esterei a întărit aşezarea acestei sărbători Purim, şi lucrul acesta a fost scris în carte.

Estera capitolul 10

1
Împăratul Ahaşveroş a pus un bir asupra ţării şi asupra ostroavelor mării.
2
Toate faptele privitoare la puterea lui şi isprăvile lui şi amănuntele despre mărimea la care a ridicat împăratul pe Mardoheu, nu sunt scrise în cartea Cronicilor împăraţilor Mezilor şi Perşilor?
3
Căci Iudeul Mardoheu era cel dintâi după împăratul Ahaşveroş. El era cu vază între Iudei şi iubit de mulţimea fraţilor săi, căci a căutat binele poporului său şi a vorbit pentru fericirea întregului său neam.
© 2021 Biserica Penticostala Nadlac. All Rights Reserved.