sent to the place
2 Imparati 5:14
S-a coborât atunci şi s-a cufundat de şapte ori în Iordan, după cuvântul omului lui Dumnezeu; şi carnea lui s-a făcut iarăşi cum este carnea unui copilaş, şi s-a curăţat.
Exod 9:20
Aceia dintre slujitorii lui faraon, care s-au temut de cuvântul Domnului, şi-au adunat în case robii şi turmele.
Exod 9:21
Dar cei ce nu şi-au pus la inimă cuvântul Domnului şi-au lăsat robii şi turmele pe câmp.
1 Imparati 20:15
Atunci Ahab a numărat slujitorii mai marilor peste ţinuturi şi s-au găsit două sute treizeci şi doi; şi după ei, a numărat tot poporul, pe toţi copiii lui Israel, şi erau şapte mii.
Proverbe 27:12
Omul chibzuit vede răul şi se ascunde; dar proştii merg spre el şi sunt pedepsiţi. –
Matei 24:15-17
15
De aceea, când veţi vedea „urâciunea pustiirii”, despre care a vorbit prorocul Daniel, „aşezată în Locul Sfânt” – cine citeşte să înţeleagă! –
16
atunci, cei ce vor fi în Iudeea să fugă la munţi;
17
cine va fi pe acoperişul casei să nu se coboare să-şi ia lucrurile din casă;
warned him
Ezechiel 3:18-21
18
Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!”, dacă nu-l vei înştiinţa şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
19
Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul!
20
Dacă un om neprihănit se va abate de la neprihănirea lui şi va face ce este rău, îi voi pune un laţ înainte, şi va muri. Dacă nu l-ai înştiinţat, va muri prin păcatul lui şi nu i se va mai pomeni neprihănirea în care a trăit, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
21
Dar dacă vei înştiinţa pe cel neprihănit să nu păcătuiască, şi nu va păcătui, va trăi, pentru că a primit înştiinţarea, iar tu îţi vei mântui sufletul!”
Matei 2:12
În urmă, au fost înştiinţaţi de Dumnezeu în vis să nu mai dea pe la Irod, şi s-au întors în ţara lor pe un alt drum.
Matei 3:7
Dar când a văzut pe mulţi din farisei şi din saduchei că vin să primească botezul lui, le-a zis: „Pui de năpârci, cine v-a învăţat să fugiţi de mânia viitoare?
Evrei 11:7
Prin credinţă Noe, când a fost înştiinţat de Dumnezeu despre lucruri care încă nu se vedeau, şi, plin de o teamă sfântă, a făcut un chivot ca să-şi scape casa; prin ea, el a osândit lumea şi a ajuns moştenitor al neprihănirii care se capătă prin credinţă.
saved
2 Imparati 2:12
Elisei se uita şi striga: „Părinte! Părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui!” Şi nu l-a mai văzut. Apucându-şi hainele, le-a sfâşiat în două bucăţi
2 Imparati 13:14
Elisei s-a îmbolnăvit de o boală de care a murit. Ioas, împăratul lui Israel, s-a coborât la el, a plâns pe faţa lui şi a zis: „Părinte, părinte! Carul lui Israel şi călărimea lui.”
2 Cronici 20:20
A doua zi, au pornit dis-de-dimineaţă spre pustiul Tecoa. La plecarea lor, Iosafat a venit şi a zis: „Ascultaţi-mă, Iuda şi locuitorii Ierusalimului! Încredeţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, şi veţi fi întăriţi; încredeţi-vă în prorocii Lui, şi veţi izbuti.”
Amos 7:1-6
1
Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, făcea nişte lăcuste, în clipa când începea să crească otava; era otava după cositul împăratului.
2
Şi după ce au mâncat ele cu desăvârşire toată iarba din ţară, am zis: „Doamne Dumnezeule, iartă! Cum ar putea să stea Iacov în picioare? Căci este aşa de slab!”
3
Atunci Domnul S-a căit de lucrul acesta: „Nu se va întâmpla una ca aceasta, a zis Domnul.”
4
Domnul Dumnezeu mi-a trimis vedenia aceasta: Iată, Domnul Dumnezeu vestea pedeapsa prin foc; şi focul mânca Adâncul cel mare şi apucase şi câmpia.
5
Eu am zis: „Doamne Dumnezeule, opreşte! Cum ar putea să stea în picioare Iacov? Căci este aşa de slab!”
6
Atunci Domnul S-a căit şi de lucrul acesta: „Niciuna ca aceasta nu se va întâmpla, a zis Domnul Dumnezeu.”
Faptele Apostolilor 27:24
şi mi-a zis: „Nu te teme, Pavele; tu trebuie să stai înaintea cezarului; şi iată că Dumnezeu ţi-a dăruit pe toţi cei ce merg cu corabia împreună cu tine.”