the courses
1 Cronici 24:1-19
1
Iată cetele fiilor lui Aaron. Fiii lui Aaron: Nadab, Abihu, Eleazar şi Itamar.
2
Nadab şi Abihu au murit înaintea tatălui lor, fără să aibă fii; şi Eleazar şi Itamar au împlinit slujba de preoţi.
3
David a împărţit pe fiii lui Aaron, rânduindu-i după slujba pe care aveau s-o facă; Ţadoc făcea parte din urmaşii lui Eleazar, şi Ahimelec, din urmaşii lui Itamar.
4
Printre fiii lui Eleazar s-au găsit mai multe căpetenii decât printre fiii lui Itamar, şi i-au împărţit aşa că fiii lui Eleazar aveau şaisprezece căpetenii de case părinteşti, şi fiii lui Itamar, opt căpetenii de case părinteşti.
5
I-au împărţit prin sorţi, între unii şi alţii, căci căpeteniile Sfântului Locaş şi căpeteniile lui Dumnezeu erau din fiii lui Eleazar şi din fiii lui Itamar.
6
Şemaia, fiul lui Netaneel, scriitorul, din seminţia lui Levi, i-a scris înaintea împăratului şi mai marilor, înaintea preotului Ţadoc şi Ahimelec, fiul lui Abiatar, şi înaintea căpeteniilor caselor părinteşti ale preoţilor şi leviţilor. Au tras la sorţi câte o casă părintească pentru Eleazar şi au tras şi câte una pentru Itamar.
7
Cel dintâi sorţ a ieşit pentru Iehoiarib; al doilea, pentru Iedaia;
8
al treilea, pentru Harim; al patrulea, pentru Seorim;
9
al cincilea, pentru Malchia; al şaselea, pentru Miiamin;
10
al şaptelea, pentru Hacoţ; al optulea, pentru Abia;
11
al nouălea, pentru Iosua; al zecelea, pentru Şecania;
12
al unsprezecelea, pentru Eliaşib; al doisprezecelea, pentru Iachim;
13
al treisprezecelea, pentru Hupa; al paisprezecelea, pentru Ieşebeab;
14
al cincisprezecelea, pentru Bilga; al şaisprezecelea, pentru Imer;
15
al şaptesprezecelea, pentru Hezir; al optsprezecelea, pentru Hapiţeţ;
16
al nouăsprezecelea, pentru Petahia; al douăzecilea, pentru Ezechiel;
17
al douăzeci şi unulea, pentru Iachin; al douăzeci şi doilea, pentru Gamul;
18
al douăzeci şi treilea, pentru Delaia; al douăzeci şi patrulea, pentru Maazia.
19
Acesta era şirul în care aveau să-şi facă slujba, ca să intre în Casa Domnului, după rânduiala pusă de Aaron, tatăl lor, potrivit cu poruncile pe care i le dăduse Domnul Dumnezeul lui Israel.
1 Cronici 25:1-31
1
David şi căpeteniile oştirii au pus deoparte pentru slujbă pe aceia din fiii lui Asaf, Heman şi Iedutun care proroceau întovărăşiţi de harpă, de lăută şi de chimvale. Şi iată numărul celor ce aveau de îndeplinit lucrarea aceasta:
2
Din fiii lui Asaf: Zacur, Iosif, Netania şi Aşareela, fiii lui Asaf, sub cârmuirea lui Asaf care prorocea după poruncile împăratului.
3
Din Iedutun, fiii lui Iedutun: Ghedalia, Ţeri, Isaia, Haşabia, Matitia şi Şimei, şase, sub cârmuirea tatălui lor, Iedutun, care prorocea cu harpa, ca să laude şi să mărească pe Domnul.
4
Din Heman, fiii lui Heman: Buchia, Matania, Uziel, Şebuel, Ierimot, Hanania, Hanani, Eliata, Ghidalti, Romamti-Ezer, Ioşbecaşa, Maloti, Hotir, Mahaziot,
5
toţi fii ai lui Heman, care era văzătorul împăratului, ca să descopere cuvintele lui Dumnezeu şi să înalţe puterea Lui; Dumnezeu dăduse lui Heman paisprezece fii şi trei fete.
6
Toţi aceştia erau sub cârmuirea părinţilor lor pentru cântarea în Casa Domnului şi aveau chimvale, lăute şi harpe pentru slujba Casei lui Dumnezeu. Asaf, Iedutun şi Heman lucrau sub poruncile împăratului.
7
Erau în număr de două sute optzeci şi opt, cuprinzându-se în acest număr şi fraţii lor deprinşi la cântarea Domnului, toţi cei ce erau meşteri.
8
Au tras la sorţi pentru slujbele lor, mici şi mari, învăţători şi ucenici.
9
Cel dintâi sorţ ieşit a fost din Asaf, pentru Iosif; al doilea, pentru Ghedalia, el, fraţii şi fiii lui, doisprezece;
10
al treilea, Zacur, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
11
al patrulea, pentru Iţeri, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
12
al cincilea, pentru Netania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
13
al şaselea, pentru Buchia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
14
al şaptelea, pentru Iesareela, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
15
al optulea, pentru Isaia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
16
al nouălea, pentru Matania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
17
al zecelea, pentru Şimei, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
18
al unsprezecelea, pentru Azareel, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
19
al doisprezecelea, pentru Haşabia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
20
al treisprezecelea, pentru Şubael, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
21
al paisprezecelea, pentru Matitia, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
22
al cincisprezecelea, pentru Ieremot, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
23
al şaisprezecelea, pentru Hanania, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
24
al şaptesprezecelea, pentru Ioşbecaşa, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
25
al optsprezecelea, pentru Hanani, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
26
al nouăsprezecelea, pentru Maloti, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
27
al douăzecilea, pentru Eliata, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
28
al douăzeci şi unulea, pentru Hotir, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
29
al douăzeci şi doilea, pentru Ghidalti, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
30
al douăzeci şi treilea, pentru Mahaziot, fiii şi fraţii săi, doisprezece;
31
al douăzeci şi patrulea, pentru Romamti-Ezer, fiii şi fraţii săi, doisprezece.
the vessels
1 Cronici 9:29
Alţii îngrijeau de unelte, de toate uneltele Sfântului Locaş, şi de floarea făinii, de vin, de untdelemn, de tămâie şi de miresme.
1 Imparati 7:1-51
1
Solomon şi-a mai zidit şi casa lui şi a ţinut treisprezece ani până când a isprăvit-o de tot.
2
A zidit mai întâi casa din pădurea Libanului, lungă de o sută de coţi, lată de cincizeci de coţi şi înaltă de treizeci de coţi. Se sprijinea pe patru rânduri de stâlpi de cedru, şi pe stâlpi erau grinzi de cedru.
3
A acoperit cu cedru odăile care erau sprijinite de stâlpi şi care erau în număr de patruzeci şi cinci, câte cincisprezece de fiecare cat.
4
Erau trei caturi, şi fiecare din ele avea ferestrele faţă în faţă.
5
Toate uşile şi toţi uşorii erau din bârne în patru muchii, şi la fiecare din cele trei caturi, uşile erau faţă în faţă.
6
A făcut un pridvor de stâlpi, lung de cincizeci de coţi şi lat de treizeci de coţi, şi un alt pridvor înainte cu stâlpi şi trepte în faţă.
7
A făcut pridvorul scaunului de domnie, unde judeca, pridvorul judecăţii; şi l-a acoperit cu cedru, de la pardoseală până în tavan.
8
Casa lui de locuit a fost zidită în acelaşi fel, într-o altă curte, în dosul pridvorului. Şi a făcut o casă la fel cu pridvorul acesta pentru fata lui faraon, pe care o luase de nevastă.
9
Pentru toate aceste clădiri a întrebuinţat pietre minunate, cioplite după măsură, ferestruite cu ferăstrăul, înăuntru şi în afară; şi aceasta din temelii până la streaşină, şi afară până la curtea cea mare.
10
Temeliile erau de pietre foarte de preţ şi mari, pietre de zece coţi şi pietre de opt coţi.
11
Deasupra erau iarăşi pietre foarte de preţ, tăiate după măsură, şi lemn de cedru.
12
Curtea cea mare avea de jur împrejurul ei trei şiruri de pietre cioplite şi un şir de bârne de cedru, ca şi curtea dinăuntru a Casei Domnului şi ca şi pridvorul Casei.
13
Împăratul Solomon a trimis şi a adus din Tir pe Hiram,
14
fiul unei văduve din seminţia lui Neftali şi al unui tată din Tir, care lucra în aramă. Hiram era plin de înţelepciune, de pricepere şi de ştiinţă în săvârşirea oricărei lucrări de aramă. El a venit la împăratul Solomon şi i-a făcut toate lucrările.
15
A turnat cei doi stâlpi de aramă. Cel dintâi avea optsprezece coţi în înălţime, şi un fir de doisprezece coţi măsura grosimea celui de al doilea.
16
A turnat două acoperişuri de aramă, ca să le pună pe vârfurile stâlpilor; cel dintâi era înalt de cinci coţi, şi al doilea era înalt de cinci coţi.
17
A mai făcut nişte împletituri în chip de reţea, nişte ciucuri făcuţi cu lănţişoare, pentru acoperişurile de pe vârful stâlpilor, şapte pentru acoperişul dintâi, şi şapte pentru acoperişul al doilea.
18
A făcut câte două şiruri de rodii împrejurul uneia din reţele, ca să acopere acoperişul de pe vârful unuia din stâlpi; tot aşa a făcut şi pentru al doilea.
19
Acoperişurile de pe vârful stâlpilor, în pridvor, erau lucrate aşa de parcă erau nişte crini şi aveau patru coţi.
20
Acoperişurile de pe cei doi stâlpi erau înconjurate de două sute de rodii, sus, lângă umflătura care era peste reţea; de asemenea, erau două sute de rodii înşirate în jurul celui de la doilea acoperiş.
21
A aşezat stâlpii în pridvorul Templului; a aşezat stâlpul din dreapta şi l-a numit Iachin; apoi a aşezat stâlpul din stânga şi l-a numit Boaz.
22
În vârful stâlpilor era o lucrătură în chip de crini. Astfel s-a isprăvit lucrarea stâlpilor.
23
A făcut marea turnată din aramă. Avea zece coţi de la o margine până la cealaltă, era rotundă de tot, înaltă de cinci coţi, şi de jur împrejur se putea măsura cu un fir de treizeci de coţi.
24
Sub buza ei erau săpaţi nişte colocinţi, câte zece la fiecare cot, de jur împrejurul mării; colocinţii, aşezaţi pe două rânduri, erau turnaţi împreună cu ea dintr-o singură bucată.
25
Era aşezată pe doisprezece boi, din care trei întorşi spre miazănoapte, trei întorşi spre apus; trei întorşi spre miazăzi, şi trei întorşi spre răsărit; marea era deasupra lor, şi toată partea dinapoi a trupurilor lor era înăuntru.
26
Grosimea ei era de un lat de mână; şi marginea ei era ca marginea unui potir, făcută ca floarea crinului. Avea o încăpere de două mii de vedre.
27
A mai făcut zece temelii de aramă. Fiecare temelie era lungă de patru coţi, lată de patru coţi şi înaltă de trei coţi.
28
Iată cum erau temeliile acestea. Erau făcute din tăblii, legate la colţuri cu încheieturi.
29
Pe tăbliile dintre încheieturi erau nişte lei, boi şi heruvimi; şi pe încheieturi, deasupra şi dedesubtul leilor şi boilor, erau nişte împletituri care atârnau în chip de ciucuri.
30
Fiecare temelie avea patru roţi de aramă cu osii de aramă; şi la cele patru colţuri erau nişte poliţe turnate, sub lighean şi lângă ciucuri.
31
Gura temeliei dinăuntrul acoperişului până sus era de un cot; gura aceasta era rotundă, ca pentru lucrările de felul acesta, şi era lată de un cot şi jumătate; avea şi săpături. Tăbliile erau în patru muchii, nu rotunde.
32
Cele patru roţi erau sub tăblii, şi osiile roţilor erau prinse de temelie; fiecare era înaltă de un cot şi jumătate.
33
Roţile erau făcute ca ale unui car. Osiile, obezile, spiţele şi butucii lor erau toate turnate.
34
La cele patru colţuri ale fiecărei temelii erau nişte poliţe dintr-o bucată cu temelia.
35
Partea de sus a temeliei se sfârşea cu un cerc înalt de o jumătate de cot şi îşi avea proptelele cu tăbliile ei făcute dintr-o bucată cu ea.
36
Pe plăcile proptelelor şi pe tăblii, a săpat heruvimi, lei şi finici, după locurile goale, şi ciucuri de jur împrejur.
37
Aşa a făcut cele zece temelii; turnătura, măsura şi chipul erau la fel pentru toate.
38
A mai făcut zece lighene de aramă. Fiecare lighean avea o încăpere de patruzeci de baţi, fiecare lighean avea patru coţi, fiecare lighean era pe câte una din cele zece temelii.
39
A pus cinci temelii pe partea dreaptă a Casei, şi cinci temelii pe partea stângă a Casei; iar marea de aramă a pus-o în partea dreaptă a Casei, la miazăzi-răsărit.
40
Hiram a făcut cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Aşa a sfârşit Hiram toată lucrarea pe care i-o dăduse împăratul Solomon s-o facă pentru Casa Domnului:
41
doi stâlpi cu cele două acoperişuri şi cu cununile lor de pe vârful stâlpilor; cele două reţele ca să acopere cele două cununi al acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
42
cele patru sute de rodii pentru cele două reţele, câte două rânduri de rodii de fiecare reţea, ca să acopere cele două cununi ale acoperişurilor de pe vârful stâlpilor;
43
cele zece temelii şi cele zece lighene de pe temelii;
44
marea şi cei doisprezece boi de sub mare;
45
cenuşarele, lopeţile şi lighenele. Toate aceste unelte, pe care le-a dat împăratul Solomon lui Hiram să le facă pentru Casa Domnului, erau de aramă lustruită.
46
Împăratul a pus să le toarne în câmpia Iordanului, într-un pământ humos, între Sucot şi Ţartan.
47
Solomon a lăsat toate aceste unelte necântărite, căci erau foarte multe, şi greutatea aramei nu se putea socoti.
48
Solomon a mai făcut toate celelalte unelte pentru Casa Domnului: altarul de aur; masa de aur, unde se puneau pâinile pentru punerea înaintea Domnului;
49
sfeşnicele de aur curat, cinci la dreapta, şi cinci la stânga, înaintea Locului Preasfânt, cu florile, candelele şi mucările de aur;
50
lighenele, cuţitele, potirele, ceştile şi căţuile de aur curat; şi ţâţânile de aur curat pentru uşa dinăuntrul Casei la intrarea în Locul Preasfânt şi pentru uşa Casei de la intrarea Templului.
51
Astfel s-a isprăvit toată lucrarea, pe care a făcut-o împăratul Solomon pentru Casa Domnului. Apoi a adus argintul, aurul şi uneltele, pe care le hărăzise tatăl său, David, şi le-a pus în vistieriile Casei Domnului.
Ezra 8:25-30
25
Am cântărit înaintea lor argintul, aurul şi uneltele date în dar pentru Casa Dumnezeului nostru de împărat, sfetnicii şi căpeteniile lui, şi de toţi cei din Israel care se aflau acolo.
26
Am dat în mâinile lor şase sute cincizeci de talanţi de argint, unelte de argint de o sută de talanţi, o sută de talanţi de aur,
27
douăzeci de pahare de aur de o mie de darici şi două vase de aramă frumos poleită, tot atât de scumpă ca aurul.
28
Apoi le-am zis: „Sunteţi închinaţi Domnului. Vasele acestea sunt lucruri sfinte, şi argintul şi aurul acesta sunt un dar de bunăvoie făcut Domnului Dumnezeului părinţilor voştri.
29
Fiţi cu ochii în patru şi luaţi lucrurile acestea sub paza voastră, până le veţi cântări înaintea căpeteniilor preoţilor şi înaintea leviţilor, şi înaintea capilor de familii ai lui Israel, la Ierusalim, în cămările Casei Domnului.”
30
Şi preoţii şi leviţii au luat greutatea argintului, aurului şi vaselor, ca să le ducă la Ierusalim în Casa Dumnezeului nostru.
Ezra 8:33-30