in the sight
Deuteronom 4:6
Să le păziţi şi să le împliniţi; căci aceasta va fi înţelepciunea şi priceperea voastră înaintea popoarelor care vor auzi vorbindu-se de toate aceste legi şi vor zice: „Acest neam mare este un popor cu totul înţelept şi priceput!”
Matei 5:14-16
14
Voi sunteţi lumina lumii. O cetate aşezată pe un munte nu poate să rămână ascunsă.
15
Şi oamenii n-aprind lumina ca s-o pună sub obroc, ci o pun în sfeşnic, şi luminează tuturor celor din casă.
16
Tot aşa să lumineze şi lumina voastră înaintea oamenilor, ca ei să vadă faptele voastre bune şi să slăvească pe Tatăl vostru care este în ceruri.
Filipeni 2:15
ca să fiţi fără prihană şi curaţi, copii ai lui Dumnezeu, fără vină, în mijlocul unui neam ticălos şi stricat, în care străluciţi ca nişte lumini în lume,
Filipeni 2:16
ţinând sus Cuvântul vieţii; aşa ca, în ziua lui Hristos, să mă pot lăuda că n-am alergat, nici nu m-am ostenit în zadar.
Evrei 12:1
Şi noi, dar, fiindcă suntem înconjuraţi cu un nor aşa de mare de martori, să dăm la o parte orice piedică şi păcatul care ne înfăşoară aşa de lesne şi să alergăm cu stăruinţă în alergarea care ne stă înainte.
Evrei 12:2
Să ne uităm ţintă la Căpetenia şi Desăvârşirea credinţei noastre, adică la Isus, care, pentru bucuria care-I era pusă înainte, a suferit crucea, a dispreţuit ruşinea, şi şade la dreapta scaunului de domnie al lui Dumnezeu.
in the audience
Deuteronom 4:26
iau astăzi martor împotriva voastră cerul şi pământul – că veţi pieri de o moarte repede din ţara pe care o veţi lua în stăpânire dincolo de Iordan şi nu veţi avea zile multe în ea, căci veţi fi nimiciţi de tot.
Deuteronom 29:10
Astăzi staţi înaintea Domnului Dumnezeului vostru, voi toţi, căpeteniile seminţiilor voastre, bătrânii voştri, mai marii oştirii voastre, toţi bărbaţii din Israel,
Deuteronom 29:15
ci atât cu cei ce sunt aici printre noi de faţă în ziua aceasta, înaintea Domnului Dumnezeului nostru, cât şi cu cei ce nu sunt aici printre noi în ziua aceasta.
Faptele Apostolilor 10:33
Am trimis îndată la tine, şi bine ai făcut că ai venit. Acum, dar, toţi suntem aici înaintea lui Dumnezeu, ca să ascultăm tot ce ţi-a poruncit Domnul să ne spui.”
keep
Psalmi 119:4
Tu ai dat poruncile Tale, ca să fie păzite cu sfinţenie.
Psalmi 119:10
Te caut din toată inima mea; nu mă lăsa să mă abat de la poruncile Tale.
Psalmi 119:11
Strâng cuvântul Tău în inima mea, ca să nu păcătuiesc împotriva Ta!
Psalmi 119:27
Fă-mă să pricep calea poruncilor Tale, şi voi cugeta la lucrurile Tale cele minunate.
Psalmi 119:33
Învaţă-mă, Doamne, calea orânduirilor Tale, ca s-o ţin până la sfârşit!
Psalmi 119:34
Dă-mi pricepere, ca să păzesc Legea Ta şi s-o ţin din toată inima mea!
Psalmi 119:44
Voi păzi Legea Ta necurmat, totdeauna şi pe vecie.
Proverbe 2:1-5
1
Fiule, dacă vei primi cuvintele mele, dacă vei păstra cu tine învăţăturile mele,
2
dacă vei lua aminte la înţelepciune şi dacă-ţi vei pleca inima la pricepere;
3
dacă vei cere înţelepciune şi dacă te vei ruga pentru pricepere,
4
dacă o vei căuta ca argintul şi vei umbla după ea ca după o comoară,
5
atunci vei înţelege frica de Domnul şi vei găsi cunoştinţa lui Dumnezeu.
Proverbe 3:1
Fiule, nu uita învăţăturile mele şi păstrează în inima ta sfaturile mele!
Isaia 34:16
Căutaţi în cartea Domnului şi citiţi! Niciuna din toate acestea nu va lipsi, nici una, nici alta nu vor da greş. Căci gura Domnului a poruncit lucrul acesta: Duhul Lui va strânge acele sălbăticiuni.
Faptele Apostolilor 17:11
Iudeii aceştia aveau o inimă mai aleasă decât cei din Tesalonic. Au primit Cuvântul cu toată râvna şi cercetau Scripturile în fiecare zi, ca să vadă dacă ce li se spunea, este aşa.
that ye may
Deuteronom 4:1
Acum, Israele, ascultă legile şi poruncile pe care vă învăţ să le păziţi. Împliniţi-le, pentru ca să trăiţi şi să intraţi în stăpânirea ţării pe care v-o dă Domnul Dumnezeul părinţilor voştri.
Deuteronom 5:32
Luaţi seama, dar, să faceţi aşa cum v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru; să nu vă abateţi de la cele ce a poruncit El nici la dreapta, nici la stânga.
Deuteronom 5:33
Să urmaţi în totul calea pe care v-a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să umblaţi, ca să trăiţi şi să fiţi fericiţi şi să aveţi zile multe în ţara pe care o veţi lua în stăpânire.
Deuteronom 6:1-3
1
Iată poruncile, legile şi rânduielile pe care a poruncit Domnul Dumnezeul vostru să vă învăţ să le împliniţi în ţara pe care o veţi lua în stăpânire;
2
ca să te temi de Domnul Dumnezeul tău, păzind, în toate zilele vieţii tale, tu, fiul tău şi fiul fiului tău, toate legile şi toate poruncile Lui pe care ţi le dau, şi să ai zile multe.
3
Ascultă-le, dar, Israele, şi caută să le împlineşti, ca să fii fericit şi să vă înmulţiţi mult, cum ţi-a spus Domnul Dumnezeul părinţilor tăi când ţi-a făgăduit ţara în care curge lapte şi miere.
leave it
Ezra 9:12
Să nu daţi deci pe fetele voastre după fiii lor, nici să nu luaţi pe fetele lor de neveste pentru fiii voştri, şi să nu vă pese niciodată nici de propăşirea lor, nici de bunăstarea lor. În chipul acesta veţi ajunge tari, veţi mânca cele mai bune roade ale ţării şi o veţi lăsa pe veci moştenire fiilor voştri.”
Proverbe 13:22
Omul de bine lasă moştenitori pe copiii copiilor săi, dar bogăţiile păcătosului sunt păstrate pentru cel neprihănit. –