may see
Psalmi 105:6
sămânţă a robului Său Avraam, copii ai lui Iacov, aleşii Săi!
Psalmi 105:43
A scos pe poporul Său cu veselie, pe aleşii Săi în mijlocul strigătelor de bucurie.
Deuteronom 7:6
Căci tu eşti un popor sfânt pentru Domnul Dumnezeul tău; Domnul Dumnezeul tău te-a ales, ca să fii un popor al Lui dintre toate popoarele de pe faţa pământului.
Ioan 15:16
Nu voi M-aţi ales pe Mine; ci Eu v-am ales pe voi; şi v-am rânduit să mergeţi şi să aduceţi rod, şi roada voastră să rămână, pentru ca orice veţi cere de la Tatăl, în Numele Meu, să vă dea.
Faptele Apostolilor 9:15
Dar Domnul i-a zis: „Du-te, căci el este un vas pe care l-am ales, ca să ducă Numele Meu înaintea Neamurilor, înaintea împăraţilor şi înaintea fiilor lui Israel;
Efeseni 1:4
În El, Dumnezeu ne-a ales înainte de întemeierea lumii, ca să fim sfinţi şi fără prihană înaintea Lui, după ce, în dragostea Lui,
2 Tesaloniceni 2:13
Noi însă, fraţi preaiubiţi de Domnul, trebuie să mulţumim totdeauna lui Dumnezeu pentru voi, căci de la început Dumnezeu v-a ales pentru mântuire, în sfinţirea Duhului şi credinţa adevărului.
Iacov 2:5
Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?
1 Petru 2:9
Voi însă sunteţi o seminţie aleasă, o preoţie împărătească, un neam sfânt, un popor pe care Dumnezeu Şi l-a câştigat ca să fie al Lui, ca să vestiţi puterile minunate ale Celui ce v-a chemat din întuneric la lumina Sa minunată;
Apocalipsa 17:14
Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”
rejoice
Psalmi 14:7
O! de ar porni din Sion izbăvirea lui Israel!… Când va întoarce Domnul înapoi pe prinşii de război ai poporului Său, Iacov se va înveseli, şi Israel se va bucura.
Psalmi 48:11
Se bucură muntele Sionului şi se înveselesc fiicele lui Iuda de judecăţile Tale.
Isaia 12:6
Strigă de bucurie şi veselie, locuitoare a Sionului, căci mare este în mijlocul tău Sfântul lui Israel.”
Isaia 35:10
Cei izbăviţi de Domnul se vor întoarce şi vor merge spre Sion cu cântece de biruinţă. O bucurie veşnică le va încununa capul, veselia şi bucuria îi vor apuca, iar durerea şi gemetele vor fugi!
Isaia 66:10
Bucuraţi-vă împreună cu Ierusalimul şi înveseliţi-vă cu el, toţi cei ce-l iubiţi; împărţiţi şi bucuria cu el, acum, toţi cei ce l-aţi plâns,
Ioel 2:23
Şi voi, copii ai Sionului, bucuraţi-vă şi înveseliţi-vă în Domnul Dumnezeul vostru, căci El vă va da ploaie la vreme, vă va trimite ploaie timpurie şi târzie, ca odinioară.
Tefania 3:14
Strigă de bucurie, fiica Sionului! Strigă de veselie, Israele! Bucură-te şi saltă de veselie din toată inima ta, fiica Ierusalimului!
Zaharia 9:9
Saltă de veselie, fiica Sionului! Strigă de bucurie, fiica Ierusalimului! Iată că Împăratul tău vine la tine; El este neprihănit şi biruitor, smerit şi călare pe un măgar, pe un mânz, pe mânzul unei măgăriţe.
Ioan 16:22
Tot aşa şi voi: acum sunteţi plini de întristare; dar Eu vă voi vedea iarăşi, inima vi se va bucura, şi nimeni nu vă va răpi bucuria voastră.
Filipeni 3:3
Căci cei tăiaţi împrejur suntem noi care slujim lui Dumnezeu prin Duhul lui Dumnezeu, care ne lăudăm în Hristos Isus şi care nu ne punem încrederea în lucrurile pământeşti.
glory
Isaia 45:25
În Domnul vor fi făcuţi neprihăniţi şi proslăviţi toţi urmaşii lui Israel.”
Efeseni 1:18
şi să vă lumineze ochii inimii ca să pricepeţi care este nădejdea chemării Lui, care este bogăţia slavei moştenirii Lui în sfinţi