chastened
Psalmi 66:10-12
10
Căci Tu ne-ai încercat, Dumnezeule, ne-ai trecut prin cuptorul cu foc, ca argintul.
11
Ne-ai adus în laţ şi ne-ai pus o grea povară pe coapse.
12
Ai lăsat pe oameni să încalece pe capetele noastre, am trecut prin foc şi prin apă: dar Tu ne-ai scos şi ne-ai dat belşug.
Psalmi 94:12
Ferice de omul pe care-l pedepseşti Tu, Doamne, şi pe care-l înveţi din legea Ta,
Psalmi 94:13
ca să-l linişteşti în zilele nenorocirii, până se va săpa groapa celui rău!
2 Samuel 12:10
Acum, niciodată nu se va depărta sabia din casa ta, pentru că M-ai dispreţuit şi pentru că ai luat de nevastă pe nevasta lui Urie, hetitul.”
2 Samuel 13:1-39
1
După aceea, iată ce s-a întâmplat. Absalom, fiul lui David, avea o soră frumoasă, numită Tamar; şi Amnon, fiul lui David, a iubit-o.
2
Amnon era atât de chinuit din această pricină, încât a căzut bolnav după sora sa Tamar; căci era fecioară şi-i venea greu lui Amnon să-i facă ceva.
3
Amnon avea un prieten, numit Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David. Şi Ionadab era un om foarte şiret.
4
El i-a zis: „Pentru ce te usuci din zi în zi, tu, fiul împăratului? Nu vrei să-mi spui?” Amnon i-a răspuns: „Iubesc pe Tamar, sora fratelui meu Absalom.”
5
Ionadab i-a zis: „Culcă-te în pat şi fă-te bolnav. Când va veni tatăl tău să te vadă, să-i spui: „Dă voie surorii mele Tamar, să vină să-mi dea să mănânc; să-mi pregătească sub ochii mei o mâncare, ca s-o văd şi s-o iau din mâna ei.”
6
Amnon s-a culcat şi s-a făcut bolnav. Împăratul a venit să-l vadă, şi Amnon a zis împăratului: „Te rog, să vină sora mea Tamar să facă două turte sub ochii mei şi să le mănânc din mâna ei.”
7
David a trimis să spună Tamarei înăuntrul odăilor ei: „Du-te în casa fratelui tău Amnon şi pregăteşte-i o mâncare.”
8
Tamar s-a dus în casa fratelui ei Amnon, care era culcat. A luat plămădeală, a frământat-o, a pregătit turte înaintea lui şi le-a copt;
9
luând apoi tigaia, le-a răsturnat înaintea lui. Dar Amnon n-a vrut să mănânce. El a zis: „Scoateţi pe toată lumea afară.” Şi toată lumea a ieşit afară de la el.
10
Atunci Amnon a zis Tamarei: „Adu-mi mâncarea în odaie şi s-o mănânc din mâna ta.” Tamar a luat turtele pe care le făcuse şi le-a dus fratelui său Amnon, în odaie.
11
Pe când i le dădea ea să le mănânce, el a apucat-o şi i-a zis: „Vino, soro, şi culcă-te cu mine.”
12
Ea i-a răspuns: „Nu, frate, nu mă necinsti, căci nu se face aşa în Israel; nu face mişelia aceasta.
13
Unde mă voi duce eu cu ruşinea mea? Şi tu vei trece drept un mişel în Israel. Acum, vorbeşte, te rog, împăratului, şi nu se va împotrivi să fiu a ta.”
14
Dar el n-a vrut s-o asculte; a silit-o, a necinstit-o şi s-a culcat cu ea.
15
Apoi Amnon a urât-o foarte mult, mai mult decât o iubise. Şi i-a zis: „Scoală-te şi du-te!”
16
Ea i-a răspuns: „Nu mai mări răul pe care l-ai făcut, izgonindu-mă.”
17
El n-a vrut s-o asculte şi, chemând băiatul care-i slujea, a zis: „Izgoneşte de la mine pe femeia aceasta, scoate-o afară şi încuie uşa după ea!”
18
Ea avea o rochie pestriţă; căci aceasta era haina pe care o purtau fetele împăratului, câtă vreme erau fecioare. Slujitorul lui Amnon a scos-o afară şi a încuiat uşa după ea.
19
Tamar şi-a presărat cenuşă pe cap şi şi-a sfâşiat haina pestriţă; a pus mâna în cap şi a plecat ţipând.
20
Fratele ei Absalom i-a zis: „A stat fratele tău Amnon cu tine? Acum, soro, taci, căci este fratele tău; nu te prea trece cu firea din pricina aceasta.” Şi Tamar, nemângâiată, a locuit în casa fratelui ei Absalom.
21
Împăratul David a aflat toate aceste lucruri şi s-a mâniat foarte tare.
22
Absalom n-a vorbit nici bine, nici rău cu Amnon; dar a început să-l urască, pentru că necinstise pe sora sa Tamar.
23
După doi ani, pe când Absalom avea tunsul oilor la Baal-Haţor, lângă Efraim, a poftit pe toţi fiii împăratului.
24
Absalom s-a dus la împărat şi a zis: „Iată, robul tău are tunsul oilor; să vină împăratul şi slujitorii lui la robul tău.”
25
Şi împăratul a zis lui Absalom: „Nu, fiule, nu vom veni toţi, ca să nu-ţi fie greu.” Absalom a stăruit de el; dar împăratul n-a vrut să se ducă şi l-a binecuvântat.
26
Absalom a zis: „Dă voie măcar fratelui meu Amnon să vină cu noi.” Împăratul i-a răspuns: „Pentru ce să vină el cu tine?”
27
În urma stăruinţelor lui Absalom, împăratul a lăsat să meargă cu el pe Amnon şi toţi fiii săi.
28
Absalom a dat următoarea poruncă slujitorilor săi: „Luaţi seama când se va înveseli inima lui Amnon de vin şi când vă voi zice: „Loviţi pe Amnon!” atunci să-l omorâţi; să nu vă temeţi de nimic: oare nu vă poruncesc eu? Fiţi tari şi arătaţi-vă oameni de inimă!”
29
Slujitorii lui Absalom au făcut lui Amnon cum le poruncise Absalom. Şi toţi fiii împăratului s-au sculat, au încălecat fiecare pe catârul lui şi au fugit.
30
Pe când erau pe drum, a ajuns zvonul la David că Absalom a ucis pe toţi fiii împăratului şi că n-a mai rămas niciunul din ei.
31
Împăratul s-a sculat, şi-a rupt hainele şi s-a culcat pe pământ, şi toţi slujitorii lui stăteau acolo cu hainele sfâşiate.
32
Ionadab, fiul lui Şimea, fratele lui David, a luat cuvântul şi a zis: „Să nu creadă domnul meu că toţi tinerii, fiii împăratului, au fost ucişi, căci numai Amnon a murit; aceasta este urmarea unei hotărâri a lui Absalom, din ziua când Amnon a necinstit pe sora sa Tamar.
33
Să nu se mai muncească, dar, împăratul, domnul meu, cu gândul că toţi fiii împăratului au murit, căci numai Amnon a murit.”
34
Absalom a fugit. Şi tânărul pus de strajă a ridicat ochii şi s-a uitat. Şi iată că o mare ceată venea pe drumul dinapoia lui, dinspre munte.
35
Ionadab a zis împăratului: „Iată că vin fiii împăratului! Astfel se adevereşte ce spunea robul tău.”
36
Pe când isprăvea el vorba, iată că fiii împăratului au venit. Au ridicat glasul şi au plâns; şi împăratul şi toţi slujitorii lui au plâns mult.
37
Absalom fugise şi s-a dus la Talmai, fiul lui Amihur, împăratul Gheşurului. Şi David jelea în fiecare zi pe fiul său.
38
Absalom a stat trei ani la Gheşur, unde se dusese după ce fugise.
39
Împăratul David a încetat să mai urmărească pe Absalom, căci se mângâiase de moartea lui Amnon.
2 Samuel 16:1-23
1
Când trecuse David puţin de vârf, iată că Ţiba, slujitorul lui Mefiboşet, a venit înaintea lui cu doi măgari înşeuaţi, pe care erau două sute de pâini, o sută de turte de stafide, o sută de roade de vară şi un burduf cu vin.
2
Împăratul a zis lui Ţiba: „Ce vrei să faci cu acestea?” Şi Ţiba a răspuns: „Măgarii sunt pentru casa împăratului, pentru călărie, pâinile şi roadele de vară sunt pentru hrana tinerilor, şi vinul pentru potolirea setei celor ce vor fi obosiţi în pustiu.”
3
Împăratul a zis: „Unde este fiul stăpânului tău?” Şi Ţiba a răspuns împăratului: „Iată, a rămas la Ierusalim, căci a zis: „Astăzi casa lui Israel îmi va da înapoi împărăţia tatălui meu.”
4
Împăratul a zis lui Ţiba: „Tot ce este al lui Mefiboşet este la tău.” Şi Ţiba a zis: „Mă închin cu plecăciune! Să capăt trecere înaintea ta, împărate, domnul meu!”
5
David ajunsese până la Bahurim. Şi de acolo a ieşit un om din familia şi din casa lui Saul, numit Şimei, fiul lui Ghera. El înainta blestemând
6
şi a aruncat cu pietre după David şi după toţi slujitorii împăratului David, în timp ce tot poporul şi toţi vitejii stăteau la dreapta şi la stânga împăratului.
7
Şimei vorbea astfel când blestema: „Du-te, du-te, om al sângelui, om rău!
8
Domnul face să cadă asupra ta pedeapsa pentru tot sângele casei lui Saul, al cărui scaun de domnie l-ai luat, şi Domnul a dat împărăţia în mâinile fiului tău Absalom; şi iată-te nenorocit, căci eşti un om al sângelui!”
9
Atunci Abişai, fiul Ţeruiei, a zis împăratului: „Pentru ce blestemă acest câine mort pe domnul meu, împăratul? Lasă-mă, te rog, să mă duc să-i tai capul.”
10
Dar împăratul a zis: „Ce aveţi voi cu mine, fiii Ţeruiei? Dacă blestemă, înseamnă că Domnul i-a zis: „Blestemă pe David!” Cine-i va zice, dar: „Pentru ce faci aşa?”?”
11
Şi David a zis lui Abişai şi tuturor slujitorilor săi: „Iată că fiul meu, care a ieşit din trupul meu, vrea să-mi ia viaţa; cu cât mai mult beniamitul acesta! Lăsaţi-l să blesteme, căci Domnul i-a zis.
12
Poate că Domnul Se va uita la necazul meu şi-mi va face bine în locul blestemelor de azi.”
13
David şi oamenii lui şi-au văzut de drum. Şimei mergea pe coasta muntelui, în dreptul lui David, şi mergând blestema, arunca cu pietre împotriva lui şi vântura praf.
14
Împăratul şi tot poporul care era cu el au ajuns la Aiefim, şi acolo s-au odihnit.
15
Absalom şi tot poporul, bărbaţii lui Israel, intraseră în Ierusalim. Ahitofel era şi el cu Absalom.
16
Când a ajuns Huşai, Architul, prietenul lui David, la Absalom, i-a zis: „Trăiască împăratul! Trăiască împăratul!”
17
Şi Absalom a zis lui Huşai: „Iată cât de mult ţii tu la prietenul tău! Pentru ce nu te-ai dus cu prietenul tău?”
18
Huşai a răspuns lui Absalom: „Pentru că vreau să fiu al aceluia pe care l-a ales Domnul şi tot poporul acesta şi toţi bărbaţii lui Israel, şi cu el vreau să rămân.
19
De altfel, cui îi voi sluji? Nu fiului său? Cum am slujit tatălui tău, aşa îţi voi sluji şi ţie.”
20
Absalom a zis lui Ahitofel: „Sfătuiţi-vă împreună; ce avem de făcut?”
21
Şi Ahitofel a zis lui Absalom: „Intră la ţiitoarele pe care le-a lăsat tatăl tău pentru paza casei; astfel, tot Israelul va şti că te-ai făcut urât tatălui tău, şi mâinile tuturor celor ce sunt cu tine se vor întări.”
22
Au întins un cort pentru Absalom pe acoperiş, şi Absalom a intrat la ţiitoarele tatălui său, în faţa întregului Israel. –
23
Sfatul dat pe vremea aceea de Ahitofel avea tot atâta putere ca şi când ar fi întrebat chiar pe Dumnezeu. Tot aşa era cu toate sfaturile lui Ahitofel, fie pentru David, fie pentru Absalom. –
Iov 5:17
Ferice de omul pe care-l ceartă Dumnezeu! Nu nesocoti mustrarea Celui Atotputernic.
Iov 5:18
El face rana şi tot El o leagă; El răneşte, şi mâna Lui tămăduieşte.
Iov 33:16-30
16
Atunci El le dă înştiinţări şi le întipăreşte învăţăturile Lui,
17
ca să abată pe om de la rău şi să-l ferească de mândrie,
18
ca să-i păzească sufletul de groapă şi viaţa de loviturile sabiei.
19
Şi prin durere este mustrat omul în culcuşul lui, când o luptă necurmată îi frământă oasele.
20
Atunci îi este greaţă de pâine, chiar şi de bucatele cele mai alese.
21
Carnea i se prăpădeşte şi piere, oasele care nu i se vedeau rămân goale;
22
sufletul i se apropie de groapă, şi viaţa de vestitorii morţii.
23
Dar dacă se găseşte un înger mijlocitor pentru el, unul din miile acelea care vestesc omului calea pe care trebuie s-o urmeze,
24
Dumnezeu Se îndură de el şi zice îngerului: „Izbăveşte-l, ca să nu se coboare în groapă; am găsit un preţ de răscumpărare pentru el!”
25
Şi atunci carnea lui se face mai fragedă ca în copilărie, se întoarce la zilele tinereţii lui.
26
Se roagă lui Dumnezeu, şi Dumnezeu îi este binevoitor, îl lasă să-I vadă faţa cu bucurie şi-i dă înapoi nevinovăţia.
27
Atunci el cântă înaintea oamenilor şi zice: „Am păcătuit, am călcat dreptatea, şi n-am fost pedepsit după faptele mele;
28
Dumnezeu mi-a izbăvit sufletul ca să nu intre în groapă, şi viaţa mea vede lumina!”
29
Iată, acestea le face Dumnezeu, de două ori, de trei ori, omului,
30
ca să-l ridice din groapă, ca să-l lumineze cu lumina celor vii.
Proverbe 3:11
Fiule, nu dispreţui mustrarea Domnului şi nu te mâhni de pedepsele Lui.
Proverbe 3:12
Căci Domnul mustră pe cine iubeşte, ca un părinte pe copilul pe care-l iubeşte!
Iona 2:6
M-am coborât până la temeliile munţilor, zăvoarele pământului mă încuiau pe vecie; dar Tu m-ai scos viu din groapă, Doamne Dumnezeul meu!
1 Corinteni 11:32
Dar, când suntem judecaţi, suntem pedepsiţi de Domnul, ca să nu fim osândiţi odată cu lumea.
2 Corinteni 1:9-11
9
Ba încă ne spunea gândul că trebuie să murim; pentru ca să ne punem încrederea nu în noi înşine, ci în Dumnezeu care învie morţii.
10
El ne-a izbăvit şi ne izbăveşte dintr-o astfel de moarte, şi avem nădejde că ne va mai izbăvi încă.
11
Voi înşivă ne veţi ajuta cu rugăciunile voastre, pentru ca binefacerea făcută nouă prin rugăciunile multora să fie pentru mulţi un prilej de mulţumiri lui Dumnezeu pentru noi.
2 Corinteni 6:9
ca nişte necunoscuţi, măcar că suntem bine cunoscuţi; ca unii care murim, şi iată că trăim; ca nişte pedepsiţi, măcar că nu suntem omorâţi;
Evrei 12:10
Căci ei în adevăr ne pedepseau pentru puţine zile, cum credeau ei că e bine; dar Dumnezeu ne pedepseşte pentru binele nostru, ca să ne facă părtaşi sfinţeniei Lui.
Evrei 12:11
Este adevărat că orice pedeapsă, deocamdată pare o pricină de întristare, şi nu de bucurie; dar mai pe urmă aduce celor ce au trecut prin şcoala ei roada dătătoare de pace a neprihănirii.