no king
Psalmi 44:3
Căci nu prin sabia lor au pus mâna pe ţară, nu braţul lor i-a mântuit, ci dreapta Ta, braţul Tău, lumina feţei Tale, pentru că îi iubeai.
Psalmi 44:6
Căci nu în arcul meu mă încred, nu sabia mea mă va scăpa;
Psalmi 44:7
ci Tu ne izbăveşti de vrăjmaşii noştri şi dai de ruşine pe cei ce ne urăsc.
Exod 14:17
Eu voi împietri inima egiptenilor, ca să intre în mare după ei. Şi faraon şi toată oastea lui, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.
Exod 14:18
Şi vor şti egiptenii că Eu sunt Domnul când faraon, carele şi călăreţii lui, vor face să se arate slava Mea.”
Exod 14:28
Apele s-au întors şi au acoperit carele, călăreţii şi toată oastea lui faraon, care intraseră în mare după copiii lui Israel; niciunul măcar n-a scăpat.
Iosua 11:4-8
4
Au ieşit ei şi toate oştirile lor împreună cu ei, alcătuind un popor fără număr, ca nisipul care este pe marginea mării, şi având cai şi care în foarte mare număr.
5
Toţi împăraţii aceştia au hotărât un loc de întâlnire şi au venit de au tăbărât împreună la apele Merom, ca să lupte împotriva lui Israel.
6
Domnul a zis lui Iosua: „Nu te teme de ei, căci mâine, pe vremea aceasta, îi voi da bătuţi pe toţi înaintea lui Israel. Cailor să le tai vinele picioarelor, iar carele lor să le arzi în foc.”
7
Iosua cu toţi oamenii lui de război au venit pe neaşteptate peste ei la apele Merom şi s-au năpustit în mijlocul lor.
8
Domnul i-a dat în mâinile lui Israel; ei i-au bătut şi i-au urmărit până la Sidonul cel mare, până la Misrefot-Maim şi până în valea Miţpa la răsărit; i-au bătut, fără să lase să scape vreunul.
Judecatori 7:2
Domnul a zis lui Ghedeon: „Poporul pe care-l ai cu tine este prea mult, pentru ca să dau pe Madian în mâinile lui; el ar putea să se laude împotriva Mea şi să zică: „Mâna mea m-a izbăvit.”
Judecatori 7:12-25
12
Madian, Amalec şi toţi fiii răsăritului erau răspândiţi în vale, ca o mulţime de lăcuste, şi cămilele lor erau fără număr, ca nisipul de pe marginea mării.
13
Ghedeon a sosit; şi iată că un om istorisea tovarăşului său un vis. El zicea: „Am visat un vis; şi se făcea că o turtă de orz se rostogolea în tabăra lui Madian; a venit de s-a lovit până la cort, şi cortul a căzut; l-a răsturnat cu susul în jos, şi cortul a fost dărâmat.”
14
Tovarăşul lui a răspuns şi a zis: „Aceasta nu este altceva decât sabia lui Ghedeon, fiul lui Ioas, bărbatul lui Israel; Dumnezeu a dat în mâinile lui pe Madian şi toată tabăra.”
15
Când a auzit Ghedeon istorisirea visului şi tâlcuirea lui, s-a aruncat cu faţa la pământ, s-a întors în tabăra lui Israel şi a zis: „Sculaţi-vă, căci Domnul a dat în mâinile voastre tabăra lui Madian.”
16
A împărţit în trei cete pe cei trei sute de oameni şi le-a dat tuturor trâmbiţe şi ulcioare goale, cu nişte făclii în ulcioare.
17
El le-a zis: „Să vă uitaţi la mine şi să faceţi ca mine. Cum voi ajunge în tabără, să faceţi ce voi face eu;
18
şi când voi suna din trâmbiţă, eu şi toţi cei ce vor fi cu mine, să sunaţi şi voi din trâmbiţă de jur împrejurul taberei şi să ziceţi: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”
19
Ghedeon şi cei o sută de oameni care erau cu el au ajuns la capătul taberei la începutul străjii de la mijlocul nopţii, îndată după ce puseseră pe păzitori. Au sunat din trâmbiţă şi au spart ulcioarele pe care le aveau în mână.
20
Cele trei cete au sunat din trâmbiţă şi au spart ulcioarele; au apucat făcliile cu mâna stângă, şi trâmbiţele cu mâna dreaptă ca să sune şi au strigat: „Sabia Domnului şi a lui Ghedeon!”
21
Au rămas fiecare la locul lui în jurul taberei, şi toată tabăra a început să alerge, să ţipe şi să fugă.
22
Cei trei sute de oameni au sunat iarăşi din trâmbiţă; şi, în toată tabăra, Domnul i-a făcut să întoarcă sabia unii împotriva altora. Tabăra a fugit până la Bet-Şita spre Ţerera, până la hotarul de la Abel-Mehola lângă Tabat.
23
Bărbaţii lui Israel s-au strâns, cei din Neftali, din Aşer şi din tot Manase, şi au urmărit pe Madian.
24
Ghedeon a trimis soli în tot muntele lui Efraim ca să spună: „Coborâţi-vă înaintea lui Madian şi tăiaţi-le trecerea apelor până la Bet-Bara şi Iordan.” Toţi bărbaţii lui Efraim s-au strâns şi au pus stăpânire pe trecerea apelor până la Bet-Bara şi Iordan.
25
Au pus mâna pe două căpetenii ale lui Madian: Oreb şi Zeeb; au ucis pe Oreb la stânca lui Oreb şi au ucis pe Zeeb la teascul lui Zeeb. Au urmărit pe Madian şi au adus capetele lui Oreb şi Zeeb la Ghedeon, de cealaltă parte a Iordanului.
1 Samuel 14:8-16
8
„Ei bine!”, a zis Ionatan, „haidem la oamenii aceştia şi să ne arătăm lor.
9
Dacă ne vor zice: „Opriţi-vă până vom veni noi la voi!” vom rămâne pe loc şi nu ne vom sui la ei.
10
Dar dacă vor zice: „Suiţi-vă la noi!” ne vom sui, căci Domnul îi dă în mâinile noastre. Acesta să ne fie semnul.”
11
S-au arătat amândoi străjii filistenilor, şi filistenii au zis: „Iată că evreii ies din găurile în care s-au ascuns.”
12
Şi oamenii care erau de strajă au vorbit astfel lui Ionatan şi celui ce-i ducea armele: „Suiţi-vă la noi, ca să vă arătăm ceva.” Ionatan a zis celui ce-i ducea armele: „Suie-te după mine, căci Domnul îi dă în mâinile lui Israel.”
13
Şi Ionatan s-a suit ajutându-se cu mâinile şi picioarele, şi cel ce-i ducea armele a mers după el. Filistenii au căzut înaintea lui Ionatan, şi cel ce-i ducea armele arunca moartea în urma lui.
14
În această întâi înfrângere, Ionatan şi cel ce-i ducea armele au ucis douăzeci de oameni, pe întindere de aproape o jumătate de pogon de pământ.
15
A intrat groaza în tabără, în ţară şi în tot poporul; straja şi chiar şi prădătorii s-au înspăimântat; ţara s-a îngrozit. Era groaza lui Dumnezeu.
16
Străjerii lui Saul, care erau la Ghibeea lui Beniamin, au văzut că mulţimea se împrăştie şi fuge în toate părţile.
1 Imparati 20:10
Ben-Hadad a trimis să spună lui Ahab: „Să mă pedepsească zeii cu toată asprimea lor, de va ajunge praful Samariei să umple mâna întregului popor care mă urmează!”
1 Imparati 20:27-29
27
Copiii lui Israel au fost număraţi şi ei; au primit merinde şi au ieşit în întâmpinarea sirienilor. Au tăbărât în faţa lor, ca două turme mici de capre, pe când sirienii umpleau ţara.
28
Omul lui Dumnezeu s-a apropiat şi a zis împăratului lui Israel: „Aşa vorbeşte Domnul: „Pentru că sirienii au zis: „Domnul este un Dumnezeu al munţilor, şi nu un Dumnezeu al văilor”, voi da toată această mare mulţime în mâinile tale, şi veţi şti că Eu sunt Domnul.”
29
Au stat tăbărâţi şapte zile unii în faţa altora. În ziua a şaptea au început lupta, şi copiii lui Israel au omorât sirienilor o sută de mii de oameni pedeştri într-o zi.
2 Cronici 14:9-13
9
Zerah, etiopianul, a ieşit împotriva lor cu o oştire de un milion de oameni şi trei sute de care şi a înaintat până la Mareşa.
10
Asa a mers înaintea lui, şi s-au înşiruit de bătaie în valea Ţefata, lângă Mareşa.
11
Asa a chemat pe Domnul Dumnezeul lui şi a zis: „Doamne, numai Tu poţi veni în ajutor celui slab ca şi celui tare: vino în ajutorul nostru, Doamne Dumnezeul nostru! Căci pe Tine ne sprijinim şi în Numele Tău am venit împotriva acestei mulţimi. Doamne, Tu eşti Dumnezeul nostru: să nu iasă biruitor omul împotriva Ta!”
12
Domnul a lovit pe etiopieni dinaintea lui Asa şi dinaintea lui Iuda, şi etiopienii au luat-o la fugă.
13
Asa şi poporul care era cu el i-a urmărit până la Gherar, şi etiopienii au căzut fără să-şi poată scăpa viaţa, căci au fost nimiciţi de Domnul şi de oştirea Lui. Asa şi poporul lui au făcut o pradă mare;
2 Cronici 20:12
O, Dumnezeul nostru, nu-i vei judeca Tu pe ei? Căci noi suntem fără putere înaintea acestei mari mulţimi care înaintează împotriva noastră şi nu ştim ce să facem, dar ochii noştri sunt îndreptaţi spre Tine!”
2 Cronici 20:23
Fiii lui Amon şi ai lui Moab s-au aruncat asupra locuitorilor din muntele Seir ca să-i nimicească cu desăvârşire şi să-i prăpădească. Şi, după ce au isprăvit cu locuitorii din Seir, s-au ajutat unii pe alţii să se nimicească.
2 Cronici 32:8
Cu el este un braţ de carne, dar cu noi este Domnul Dumnezeul nostru care ne va ajuta şi va lupta pentru noi.” Poporul a avut încredere în cuvintele lui Ezechia, împăratul lui Iuda.
2 Cronici 32:9
După aceea, Sanherib, împăratul Asiriei, a trimis pe slujitorii săi la Ierusalim, pe când era înaintea Lachisului cu toate puterile lui; i-a trimis la Ezechia, împăratul lui Iuda, şi la toţi cei din Iuda care erau la Ierusalim să le spună:
2 Cronici 32:21
Atunci Domnul a trimis un înger care a nimicit în tabăra împăratului Asiriei pe toţi vitejii, domnitorii şi căpeteniile. Şi împăratul s-a întors ruşinat în ţara lui. A intrat în casa dumnezeului său, şi cei ce ieşiseră din coapsele lui l-au ucis acolo cu sabia.
mighty
Iosua 14:12
Dă-mi, dar, muntele acesta despre care a vorbit Domnul pe vremea aceea; căci ai auzit atunci că acolo sunt anachiţi şi că sunt cetăţi mari şi întărite. Domnul va fi, poate, cu mine şi-i voi izgoni, cum a spus Domnul.”
1 Samuel 17:4
Atunci a ieşit un om din tabăra filistenilor şi a înaintat între cele două oştiri. El se numea Goliat, era din Gat şi avea o înălţime de şase coţi şi o palmă.
1 Samuel 17:45-49
45
David a zis filisteanului: „Tu vii împotriva mea cu sabie, cu suliţă şi cu pavăză; iar eu vin împotriva ta în Numele Domnului oştirilor, în Numele Dumnezeului oştirii lui Israel, pe care ai ocărât-o.
46
Astăzi Domnul te va da în mâinile mele, te voi doborî şi-ţi voi tăia capul; astăzi voi da stârvurile taberei filistenilor păsărilor cerului şi fiarelor pământului. Şi tot pământul va şti că Israel are un Dumnezeu.
47
Şi toată mulţimea aceasta va şti că Domnul nu mântuieşte nici prin sabie, nici prin suliţă. Căci biruinţa este a Domnului. Şi El vă dă în mâinile noastre.”
48
Îndată ce filisteanul a pornit să meargă înaintea lui David, David a alergat pe câmpul de bătaie înaintea filisteanului.
49
Şi-a vârât mâna în traistă, a luat o piatră şi a aruncat-o cu praştia; a lovit pe filistean în frunte, şi piatra a intrat în fruntea filisteanului, care a căzut cu faţa la pământ.
2 Samuel 21:16-22
16
Şi Işbi-Benob, unul din copiii lui Rafa, a voit să omoare pe David; avea o suliţă în greutate de trei sute de sicli de aramă şi era încins cu o sabie nouă.
17
Abişai, fiul Ţeruiei, a venit în ajutorul lui David, a lovit pe filistean şi l-a omorât. Atunci oamenii lui David i-au jurat, zicând: „Să nu mai ieşi cu noi la luptă, ca să nu stingi lumina lui Israel.”
18
După aceea, a mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Atunci Sibecai, huşatitul, a omorât pe Saf, care era unul din copiii lui Rafa.
19
A mai fost o bătălie la Gob cu filistenii. Şi Elhanan, fiul lui Iaare-Oreghim, din Betleem, a omorât pe Goliat din Gat, care avea o suliţă al cărei mâner era ca sulul de ţesut.
20
A mai fost o bătălie la Gat. Acolo era un om de statură înaltă, care avea şase degete la fiecare mână şi la fiecare picior, în totul douăzeci şi patru, şi care se trăgea tot din Rafa.
21
El a batjocorit pe Israel; şi Ionatan, fiul lui Şimea, fratele lui David, l-a omorât.
22
Aceşti patru oameni erau copiii lui Rafa născuţi la Gat. Au pierit ucişi de mâna lui David şi de mâna slujitorilor lui.
Ieremia 9:23
Aşa vorbeşte Domnul: „Înţeleptul să nu se laude cu înţelepciunea lui, cel tare să nu se laude cu tăria lui, bogatul să nu se laude cu bogăţia lui.