a land
Exod 3:8
M-am coborât ca să-l izbăvesc din mâna egiptenilor şi să-l scot din ţara aceasta şi să-l duc într-o ţară bună şi întinsă, într-o ţară unde curge lapte şi miere, şi anume, în locurile pe care le locuiesc canaaniţii, hetiţii, amoriţii, fereziţii, heviţii şi iebusiţii.
Exod 13:5
Când te va duce Domnul în ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, heviţilor şi iebusiţilor, pe care a jurat părinţilor tăi că ţi-o va da, ţară unde curge lapte şi miere, să ţii următoarea slujbă în luna aceasta:
Levitic 20:24
V-am spus: „Voi le veţi stăpâni ţara; Eu vă voi da-o în stăpânire: este o ţară în care curge lapte şi miere.” Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care v-am pus deoparte dintre popoare.
Numeri 13:27
Iată ce au istorisit lui Moise: „Ne-am dus în ţara în care ne-ai trimis. Cu adevărat, este o ţară în care curge lapte şi miere şi iată-i roadele.
Numeri 14:8
Dacă Domnul va fi binevoitor cu noi, ne va duce în ţara aceasta şi ne-o va da: este o ţară în care curge lapte şi miere.
Numeri 16:13
N-ajunge că ne-ai scos dintr-o ţară, unde curge lapte şi miere, ca să ne faci să murim în pustiu, de vrei să mai şi stăpâneşti peste noi?
Iosua 5:6
Căci copiii lui Israel umblaseră patruzeci de ani prin pustiu până la nimicirea întregului neam de oameni de război care ieşiseră din Egipt şi care nu ascultaseră de glasul Domnului. Domnul le-a jurat că nu-i va lăsa să vadă ţara pe care jurase părinţilor lor că ne-o va da, ţară în care curge lapte şi miere.
Ieremia 11:5
atunci voi împlini jurământul pe care l-am făcut părinţilor voştri că le voi da o ţară în care curge lapte şi miere, cum vedeţi astăzi.” – Şi eu am răspuns: „Amin, Doamne!”
for I
Exod 33:15-17
15
Moise i-a zis: „Dacă nu mergi Tu însuţi cu noi, nu ne lăsa să plecăm de aici.
16
Cum se va şti că am căpătat trecere înaintea Ta, eu şi poporul Tău? Oare nu când vei merge Tu cu noi şi când prin aceasta vom fi deosebiţi, eu şi poporul Tău, de toate popoarele de pe faţa pământului?”
17
Domnul a zis lui Moise: „Voi face şi ceea ce-Mi ceri acum, căci ai căpătat trecere înaintea Mea şi te cunosc pe nume!”
Exod 32:10
Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.”
Exod 32:14
Şi Domnul S-a lăsat de răul pe care spusese că vrea să-l facă poporului Său.
Numeri 14:12
De aceea, îl voi lovi cu ciumă, şi-l voi nimici, dar pe tine te voi face un neam mai mare şi mai puternic decât el.”
Deuteronom 32:26
Voiam să zic: „Îi voi lua cu o suflare, le voi şterge pomenirea dintre oameni!”
Deuteronom 32:27
Dar Mă tem de ocările vrăjmaşului, Mă tem ca nu cumva vrăjmaşii lor să se amăgească şi să zică: „Mâna noastră cea puternică, şi nu Domnul a făcut toate aceste lucruri.”
1 Samuel 2:30
De aceea, iată ce zice Domnul Dumnezeul lui Israel: „Spusesem că şi casa ta şi casa tatălui tău au să umble întotdeauna înaintea Mea.” Şi acum, zice Domnul, departe de Mine lucrul acesta! Căci voi cinsti pe cine Mă cinsteşte, dar cei ce Mă dispreţuiesc vor fi dispreţuiţi.
Ieremia 18:7-10
7
Deodată zic despre un neam, despre o împărăţie, că-l voi smulge, că-l voi surpa şi că-l voi nimici;
8
dar dacă neamul acesta despre care am vorbit astfel se întoarce de la răutatea lui, atunci şi Mie Îmi pare rău de răul pe care Îmi pusesem în gând să i-l fac.
9
Tot aşa însă deodată zic despre un neam, sau despre o împărăţie, că-l voi zidi sau că-l voi sădi.
10
Dar dacă neamul acesta face ce este rău înaintea Mea şi n-ascultă glasul Meu, atunci Îmi pare rău şi de binele pe care aveam de gând să i-l fac.
Ezechiel 3:18
Când voi zice celui rău: „Vei muri negreşit!”, dacă nu-l vei înştiinţa şi nu-i vei spune, ca să-l întorci de la calea lui cea rea şi să-i scapi viaţa, acel om rău va muri prin nelegiuirea lui, dar îi voi cere sângele din mâna ta!
Ezechiel 3:19
Dar dacă vei înştiinţa pe cel rău, şi el tot nu se va întoarce de la răutatea lui şi de la calea cea rea, va muri prin nelegiuirea lui, dar tu îţi vei mântui sufletul!
Ezechiel 33:13-16
13
Când zic celui neprihănit că va trăi negreşit – dacă se încrede în neprihănirea lui, şi săvârşeşte nelegiuirea, atunci toată neprihănirea lui se va uita, şi el va muri din pricina nelegiuirii pe care a săvârşit-o.
14
Dimpotrivă, când zic celui rău: „Vei muri!” – dacă se întoarce de la păcatul lui şi face ce este bine şi plăcut,
15
dacă dă înapoi zălogul, întoarce ce a răpit, urmează învăţăturile care dau viaţa şi nu săvârşeşte nicio nelegiuire, va trăi negreşit, şi nu va muri.
16
Toate păcatele pe care le-a săvârşit se vor uita; a făcut ce este bine şi plăcut, şi va trăi negreşit!
Iona 3:4
Iona a început să pătrundă în oraş, cale de o zi, strigând şi zicând: „Încă patruzeci de zile, şi Ninive va fi nimicită!”
Iona 3:10
Dumnezeu a văzut ce făceau ei şi că se întorceau de la calea lor cea rea. Atunci Dumnezeu S-a căit de răul pe care Se hotărâse să li-l facă şi nu l-a făcut.
stiff-necked
Exod 32:9
Domnul a zis lui Moise: „Văd că poporul acesta este un popor încăpăţânat.
Exod 34:9
El a zis: „Doamne, dacă am căpătat trecere înaintea Ta, Te rog să mergi în mijlocul nostru, Doamne; poporul acesta este în adevăr un popor încăpăţânat, dar iartă-ne fărădelegile şi păcatele noastre şi ia-ne în stăpânirea Ta!”
Deuteronom 9:6-13
6
Să ştii, dar, că nu din pricina bunătăţii tale îţi dă Domnul Dumnezeul tău acea ţară bună ca s-o stăpâneşti; căci tu eşti un popor tare încăpăţânat.
7
Adu-ţi aminte şi nu uita cum ai aţâţat mânia Domnului Dumnezeului tău în pustiu. Din ziua când ai ieşit din ţara Egiptului până la sosirea voastră în locul acesta, tot răzvrătiţi împotriva Domnului aţi fost!
8
La Horeb, atâta aţi aţâţat mânia Domnului, încât Domnul S-a mâniat pe voi şi voia să vă nimicească.
9
Când m-am suit pe munte, ca să iau tablele de piatră, tablele legământului pe care l-a făcut Domnul cu voi, am rămas pe munte patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, fără să mănânc pâine şi fără să beau apă;
10
şi Domnul mi-a dat cele două table de piatră, scrise cu degetul lui Dumnezeu şi cuprinzând toate cuvintele pe care vi le spusese Domnul pe munte, din mijlocul focului, în ziua când tot poporul era adunat.
11
După acele patruzeci de zile şi patruzeci de nopţi, Domnul mi-a dat cele două table de piatră, tablele legământului.
12
Domnul mi-a zis atunci: „Scoală-te şi coboară-te în grabă de aici; căci poporul tău, pe care l-ai scos din Egipt, s-a stricat. S-au abătut curând de la calea pe care le-am arătat-o; şi-au făcut un chip turnat.”
13
Domnul mi-a zis: „Eu văd că poporul acesta este un popor tare încăpăţânat.
Psalmi 78:8
Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
Faptele Apostolilor 7:51
…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
lest I
Exod 23:21
Fii cu ochii în patru înaintea Lui şi ascultă glasul Lui; să nu te împotriveşti Lui, pentru că nu vă va ierta păcatele, căci Numele Meu este în El.
Exod 32:10
Acum, lasă-Mă; mânia Mea are să se aprindă împotriva lor: şi-i voi mistui; dar pe tine te voi face strămoşul unui neam mare.”
Numeri 16:21
„Despărţiţi-vă din mijlocul acestei adunări şi-i voi topi într-o clipă.”
Numeri 16:45
„Daţi-vă la o parte din mijlocul acestei adunări, şi-i voi topi într-o clipă!” Ei au căzut cu feţele la pământ;
Amos 3:13
Ascultaţi şi spuneţi lucrul acesta casei lui Iacov, zice Domnul Dumnezeu, Dumnezeul oştirilor:
Amos 3:14
„În ziua când voi pedepsi pe Israel pentru fărădelegile lui, voi pedepsi şi altarele din Betel; coarnele altarului vor fi sfărâmate şi vor cădea la pământ.