Lord
Exod 17:16
El a zis: „Pentru că şi-a ridicat mâna împotriva scaunului de domnie al Domnului, Domnul va purta război împotriva lui Amalec, din neam în neam!”
Psalmi 110:4
Domnul a jurat, şi nu-I va părea rău: „Tu eşti preot în veac, în felul lui Melhisedec.” –
Ieremia 44:26
De aceea, acum, după ce v-aţi împlinit juruinţele şi v-aţi înfăptuit făgăduinţele, ascultaţi cuvântul Domnului, voi toţi cei din Iuda care locuiţi în ţara Egiptului: „Iată, jur pe Numele Meu cel mare, zice Domnul, că Numele Meu nu va mai fi chemat de gura niciunuia din oamenii lui Iuda, şi în toată ţara Egiptului niciunul nu va zice: „Viu este Domnul Dumnezeu!”
Amos 8:7
Domnul a jurat pe slava lui Iacov: „Niciodată nu voi uita niciuna din faptele lor!
Evrei 4:3
Pe când noi, fiindcă am crezut, intrăm în „odihna” despre care a vorbit El când a zis: „Am jurat în mânia Mea că nu vor intra în odihna Mea!” Măcar că lucrările Lui fuseseră isprăvite încă de la întemeierea lumii.
Evrei 6:16-18
16
Oamenii, ce-i drept, obişnuiesc să jure pe cineva mai mare; jurământul este o chezăşie care pune capăt oricărei neînţelegeri dintre ei.
17
De aceea şi Dumnezeu, fiindcă voia să dovedească cu mai multă tărie moştenitorilor făgăduinţei nestrămutarea hotărârii Lui, a venit cu un jurământ;
18
pentru ca, prin două lucruri care nu se pot schimba şi în care este cu neputinţă ca Dumnezeu să mintă, să găsim o puternică îmbărbătare noi, a căror scăpare a fost să apucăm nădejdea care ne era pusă înainte,
Surely
Isaia 46:10
Eu am vestit de la început ce are să se întâmple şi cu mult înainte ce nu este încă împlinit. Eu zic: „Hotărârile Mele vor rămâne în picioare şi Îmi voi aduce la îndeplinire toată voia Mea.
Isaia 46:11
Eu chem de la răsărit o pasăre de pradă; dintr-o ţară depărtată, un om ca să împlinească planurile Mele: da, Eu am spus şi Eu voi împlini; Eu am plănuit şi Eu voi înfăptui.
Iov 23:13
Dar hotărârea Lui este luată, cine I se va împotrivi? Ce-I doreşte sufletul, aceea face.
Psalmi 33:10
Domnul răstoarnă sfaturile neamurilor, zădărniceşte planurile popoarelor.
Psalmi 92:5
Cât de mari sunt lucrările Tale, Doamne, şi cât de adânci sunt gândurile Tale!
Proverbe 19:21
Omul face multe planuri în inima lui, dar hotărârea Domnului, aceea se împlineşte. –
Proverbe 21:30
Nici înţelepciunea, nici priceperea, nici sfatul n-ajută împotriva Domnului. –
Ieremia 23:20
Mânia Domnului nu se va potoli până nu va împlini şi va înfăptui planurile inimii Lui. Veţi înţelege în totul lucrul acesta în cursul vremurilor.
Ieremia 29:11
Căci Eu ştiu gândurile pe care le am cu privire la voi, zice Domnul, gânduri de pace, şi nu de nenorocire, ca să vă dau un viitor şi o nădejde.
Plangerile lui Ieremia 3:37
Cine a spus, şi s-a întâmplat ceva fără porunca Domnului?
Matei 11:25
În vremea aceea, Isus a luat cuvântul şi a zis: „Te laud, Tată, Doamne al cerului şi al pământului, pentru că ai ascuns aceste lucruri de cei înţelepţi şi pricepuţi, şi le-ai descoperit pruncilor.
Faptele Apostolilor 4:28
ca să facă tot ce hotărâse mai dinainte mâna Ta şi sfatul Tău.
Efeseni 1:9
căci a binevoit să ne descopere taina voii Sale, după planul pe care-l alcătuise în Sine însuşi,