I will open rivers in high places, and fountains in the midst of the valleys: I will make the wilderness a pool of water, and the dry land springs of water.
Isaia 12:3
Veţi scoate apă cu bucurie din izvoarele mântuirii
Isaia 30:25
Pe orice munte înalt şi pe orice deal înalt vor izvorî râuri, curgeri de apă, în ziua marelui măcel, când turnurile vor cădea.
Isaia 32:2
Fiecare va fi ca un adăpost împotriva vântului şi ca un loc de scăpare împotriva furtunii, ca nişte râuri de apă într-un loc uscat, ca umbra unei stânci mari într-un pământ ars de sete.
Isaia 35:6
atunci şchiopul va sări ca un cerb, şi limba mutului va cânta de bucurie; căci în pustiu vor ţâşni ape, şi în pustietate, pâraie;
Isaia 35:7
marea de nisip se va preface în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de apă. În vizuina care slujea de culcuş şacalilor vor creşte trestii şi papură.
Isaia 43:19
Iată, voi face ceva nou şi-i gata să se întâmple: să nu-l cunoaşteţi voi oare? Voi face un drum prin pustiu şi râuri, în locuri secetoase.
Isaia 43:20
Fiarele câmpului Mă vor slăvi, şacalii şi struţii, pentru că voi da ape în pustiu şi râuri, în locuri secetoase, ca să adăp pe poporul Meu, pe poporul Meu cel ales,
Isaia 44:3
Căci voi turna ape peste pământul însetat şi râuri, pe pământul uscat; voi turna Duhul Meu peste sămânţa ta şi binecuvântarea Mea, peste odraslele tale,
Isaia 48:21
Şi nu vor suferi de sete în pustiurile în care-i va duce: ci va face să curgă pentru ei apă din stâncă, va despica stânca, şi va curge apa.
Isaia 49:9
să spui prinşilor de război: „Ieşiţi!”, şi celor ce sunt în întuneric: „Arătaţi-vă!” Ei vor paşte pe drumuri şi vor găsi locuri de păşune pe toate coastele.
Isaia 49:10
Nu le va fi foame, nici nu le va fi sete; nu-i va bate arşiţa, nici soarele; căci Cel ce are milă de ei îi va călăuzi şi-i va duce la izvoare de ape.
Isaia 58:11
Domnul te va călăuzi neîncetat, îţi va sătura sufletul chiar în locuri fără apă şi va da din nou putere mădularelor tale; vei fi ca o grădină bine udată, ca un izvor ale cărui ape nu seacă.
Psalmi 46:4
Este un râu, ale cărui izvoare înveselesc cetatea lui Dumnezeu, sfântul locaş al locuinţelor Celui Preaînalt.
Psalmi 78:15
A despicat stânci în pustiu şi le-a dat să bea ca din nişte valuri cu ape multe.
Psalmi 78:16
A făcut să ţâşnească izvoare din stânci şi să curgă ape ca nişte râuri.
Psalmi 105:41
A deschis stânca, şi au curs ape, care s-au vărsat ca un râu în locurile uscate.
Psalmi 107:35
Tot El preface pustiul în iaz, şi pământul uscat, în izvoare de ape.
Ezechiel 47:1-8
1
M-a adus înapoi la uşa Casei. Şi iată că ieşea apă de sub pragul Casei, dinspre răsărit; căci faţa Casei era spre răsărit. Apa se cobora de sub partea dreaptă a Casei înspre partea de miazăzi a altarului.
2
M-a scos pe poarta de miazănoapte şi m-a făcut să ocolesc pe din afară până la poarta de răsărit. Şi iată că apa curgea din partea dreaptă.
3
Când a înaintat omul acela spre răsărit, cu măsura în mână, a măsurat o mie de coţi şi m-a trecut prin apă; apa îmi venea până la glezne.
4
A mai măsurat iarăşi o mie de coţi şi m-a pus să trec prin apă, şi apa îmi venea până la genunchi. A măsurat iarăşi o mie de coţi şi m-a trecut prin ea, şi apa îmi venea până la şolduri.
5
A măsurat iarăşi o mie de coţi, şi atunci era un râu pe care nu-l puteam trece, căci apa era atât de adâncă încât trebuia să înot – un râu care nu se putea trece.
6
El mi-a zis: „Ai văzut, fiul omului?” Şi m-a luat şi m-a adus înapoi pe malul râului.
7
Când m-a adus înapoi, iată că pe malul râului erau o mulţime de copaci pe amândouă părţile.
8
El mi-a zis: „Apa aceasta curge spre ţinutul de răsărit, se coboară în câmpie şi se varsă în mare şi, vărsându-se în mare, apele mării se vor vindeca.
Ioel 3:18
În vremea aceea, va picura must din munţi şi va curge lapte din dealuri, toate pâraiele lui Iuda vor fi pline de apă. Un izvor va ieşi, de asemenea, din Casa Domnului şi va uda valea Sitim.
Zaharia 14:8
În ziua aceea, vor izvorî ape vii din Ierusalim şi vor curge jumătate spre marea de răsărit, jumătate, spre marea de apus; aşa va fi şi vara şi iarna.
Apocalipsa 7:17
Căci Mielul, care stă în mijlocul scaunului de domnie, va fi Păstorul lor, îi va duce la izvoarele apelor vieţii, şi Dumnezeu va şterge orice lacrimă din ochii lor.”
Apocalipsa 22:1
Şi mi-a arătat un râu cu apa vieţii, limpede ca cristalul, care ieşea din scaunul de domnie al lui Dumnezeu şi al Mielului.