whom
Isaia 41:2
Cine a ridicat de la răsărit pe acela pe care, în neprihănirea Lui, îl cheamă să calce pe urmele Lui? Cine îi supune neamuri şi împăraţi? Cine le face sabia praf, şi arcul, o pleavă luată de vânt?
Iosua 24:2-4
2
Iosua a zis întregului popor: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeul lui Israel: „Părinţii voştri, Terah, tatăl lui Avraam şi tatăl lui Nahor, locuiau în vechime de cealaltă parte a Râului şi slujeau altor dumnezei.
3
Eu am luat pe tatăl vostru Avraam din cealaltă parte a Râului şi l-am purtat prin toată ţara Canaanului; i-am înmulţit sămânţa şi i-am dat pe Isaac.
4
Lui Isaac i-am dat pe Iacov şi pe Esau: lui Esau i-am dat în stăpânire muntele Seir, iar Iacov şi fiii lui s-au coborât în Egipt.
Neemia 9:7-38
7
Tu, Doamne Dumnezeule, ai ales pe Avram, l-ai scos din Ur din Haldeea şi i-ai pus numele Avraam.
8
Tu ai găsit inima lui credincioasă înaintea Ta, ai făcut legământ cu el şi ai făgăduit că vei da seminţei lui ţara canaaniţilor, hetiţilor, amoriţilor, fereziţilor, iebusiţilor şi ghirgasiţilor. Şi Ţi-ai ţinut cuvântul, căci eşti drept.
9
Tu ai văzut necazul părinţilor noştri în Egipt şi le-ai auzit strigătele la Marea Roşie.
10
Ai făcut semne şi minuni împotriva lui faraon, împotriva tuturor slujitorilor lui şi împotriva întregului popor din ţara lui, pentru că ştiai cu câtă îngâmfare se purtaseră faţă de părinţii noştri, şi Ţi-ai arătat slava Ta cum se vede astăzi.
11
Ai despărţit marea înaintea lor, şi au trecut pe uscat prin mijlocul mării: dar ai prăbuşit în adânc, ca o piatră în fundul apelor, pe cei ce-i urmăreau.
12
I-ai călăuzit ziua printr-un stâlp de nor, şi noaptea printr-un stâlp de foc care le lumina drumul pe care aveau să-l urmeze.
13
Te-ai coborât pe muntele Sinai, le-ai vorbit din înălţimea cerurilor şi le-ai dat porunci drepte, legi adevărate, învăţături şi orânduiri minunate.
14
Le-ai făcut cunoscut Sabatul Tău cel sfânt şi le-ai dat prin robul Tău Moise, porunci, învăţături şi o Lege.
15
Le-ai dat, de la înălţimea cerurilor, pâine când le era foame şi ai scos apă din stâncă atunci când le era sete. Şi le-ai spus să intre în stăpânirea ţării pe care juraseşi că le-o vei da.
16
Dar părinţii noştri s-au îngâmfat şi şi-au înţepenit grumazul. N-au urmat poruncile Tale,
17
n-au vrut să asculte şi au dat uitării minunile pe care le făcuseşi pentru ei. Şi-au înţepenit grumazul; şi, în răzvrătirea lor, şi-au pus o căpetenie ca să se întoarcă în robia lor. Dar Tu, Tu eşti un Dumnezeu gata să ierţi, îndurător şi milostiv, încet la mânie şi bogat în bunătate. Şi nu i-ai părăsit,
18
nici chiar atunci când şi-au făcut un viţel turnat şi au zis: „Iată Dumnezeul tău care te-a scos din Egipt!”, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine.
19
În îndurarea Ta fără margini, nu i-ai părăsit în pustiu, şi stâlpul de nor n-a încetat să-i călăuzească ziua pe drum, nici stâlpul de foc să le lumineze noaptea drumul pe care aveau să-l urmeze.
20
Le-ai dat Duhul Tău cel bun ca să-i facă înţelepţi; n-ai îndepărtat mana Ta de la gura lor şi le-ai dat apă să-şi potolească setea.
21
Patruzeci de ani ai avut grijă să-i hrăneşti în pustiu, şi n-au dus lipsă de nimic, hainele nu li s-au învechit, şi picioarele nu li s-au umflat.
22
Le-ai dat în mână împărăţii şi popoare ale căror ţinuturi le-ai împărţit între ei, şi au stăpânit ţara lui Sihon, împăratul Hesbonului, şi ţara lui Og, împăratul Basanului.
23
Le-ai înmulţit fiii ca stelele cerurilor şi i-ai adus în ţara despre care spuseseşi părinţilor lor că au s-o ia în stăpânire.
24
Şi fiii lor au intrat şi au luat ţara în stăpânire; ai smerit înaintea lor pe locuitorii ţării, canaaniţii, şi i-ai dat în mâinile lor, împreună cu împăraţii şi popoarele ţării, ca să le facă ce le place.
25
Au ajuns stăpâni pe cetăţi întărite şi pe pământuri roditoare; au stăpânit case pline de tot felul de bunătăţi, puţuri săpate, vii, măslini şi pomi roditori din belşug; au mâncat, s-au săturat, s-au îngrăşat şi au trăit în desfătări, prin bunătatea Ta cea mare.
26
Totuşi ei s-au răsculat şi s-au răzvrătit împotriva Ta. Au aruncat Legea Ta la spatele lor, au ucis pe prorocii Tăi, care-i rugau fierbinte să se întoarcă la Tine, şi s-au dedat la mari ocări faţă de Tine.
27
Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au apăsat. Dar, în vremea necazului lor, au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor şi, în îndurarea Ta cea mare, le-ai dat izbăvitori, care i-au scăpat din mâinile vrăjmaşilor lor.
28
Când au avut odihnă, au început iarăşi să facă rău înaintea Ta. Atunci i-ai lăsat în mâinile vrăjmaşilor lor, care i-au stăpânit. Dar din nou au strigat către Tine; şi Tu i-ai auzit de la înălţimea cerurilor şi, în marea Ta îndurare, i-ai izbăvit de mai multe ori.
29
I-ai rugat fierbinte să se întoarcă la Legea Ta; dar ei au stăruit în îngâmfarea lor, n-au ascultat de poruncile Tale, au păcătuit împotriva orânduirilor Tale, care fac viu pe cel ce le împlineşte, Ţi-au întors spatele cu îndărătnicie, şi-au înţepenit grumazul şi n-au ascultat.
30
I-ai îngăduit astfel mulţi ani, le-ai dat înştiinţări prin Duhul Tău, prin proroci, şi tot n-au luat aminte. Atunci i-ai dat în mâinile unor popoare străine.
31
Dar, în marea Ta îndurare, nu i-ai nimicit şi nu i-ai părăsit, căci Tu eşti un Dumnezeu milostiv şi îndurător.
32
Şi acum, Dumnezeul nostru, Dumnezeule mare, puternic şi înfricoşat, Tu care Îţi ţii legământul Tău de îndurare, nu privi ca puţin lucru toate suferinţele prin care am trecut noi, împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri, prorocii noştri, părinţii noştri şi tot poporul Tău, din vremea împăraţilor Asiriei până în ziua de azi.
33
Tu ai fost drept în tot ce ni s-a întâmplat, căci Te-ai arătat credincios, iar noi am făcut rău.
34
Împăraţii noştri, căpeteniile noastre, preoţii noştri şi părinţii noştri n-au păzit Legea şi n-au dat ascultare nici poruncilor, nici înştiinţărilor pe care li le dădeai.
35
Când erau stăpâni, în mijlocul multelor binefaceri pe care li le dădeai, în ţara întinsă şi roditoare pe care le-o dăduseşi, nu Ţi-au slujit şi nu s-au abătut de la faptele lor rele.
36
Şi astăzi, iată-ne robi! Iată-ne robi pe pământul pe care l-ai dat părinţilor noştri pentru ca să se bucure de roadele şi de bunurile lui!
37
El îşi înmulţeşte roadele pentru împăraţii cărora ne-ai supus din pricina păcatelor noastre; ei stăpânesc după plac asupra trupurilor noastre şi asupra vitelor noastre, şi suntem într-o mare strâmtorare!”
38
Pentru toate acestea, noi am încheiat un legământ, pe care l-am făcut în scris. Şi căpeteniile noastre, leviţii noştri şi preoţii noştri şi-au pus pecetea pe el.
Psalmi 107:2
Aşa să zică cei răscumpăraţi de Domnul, pe care i-a izbăvit El din mâna vrăjmaşului,
Psalmi 107:3
şi pe care i-a strâns din toate ţările: de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la mare.
Luca 13:29
Vor veni de la răsărit şi de la apus, de la miazănoapte şi de la miazăzi şi vor şedea la masă în Împărăţia lui Dumnezeu.
Apocalipsa 5:9
Şi cântau o cântare nouă şi ziceau: „Vrednic eşti Tu să iei cartea şi să-i rupi peceţile: căci ai fost junghiat şi ai răscumpărat pentru Dumnezeu, cu sângele Tău, oameni din orice seminţie, de orice limbă, din orice norod şi de orice neam.
called
Deuteronom 7:7
Nu doar pentru că întreceţi la număr pe toate celelalte popoare S-a alipit Domnul de voi şi v-a ales, căci voi sunteţi cel mai mic dintre toate popoarele.
1 Corinteni 1:26-29
26
De pildă, fraţilor, uitaţi-vă la voi care aţi fost chemaţi: printre voi nu sunt mulţi înţelepţi în felul lumii, nici mulţi puternici, nici mulţi de neam ales.
27
Dar Dumnezeu a ales lucrurile nebune ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele înţelepte. Dumnezeu a ales lucrurile slabe ale lumii, ca să facă de ruşine pe cele tari.
28
Şi Dumnezeu a ales lucrurile josnice ale lumii şi lucrurile dispreţuite, ba încă lucrurile care nu sunt, ca să nimicească pe cele ce sunt;
29
pentru ca nimeni să nu se laude înaintea lui Dumnezeu.
Iacov 2:5
Ascultaţi, preaiubiţii mei fraţi: n-a ales Dumnezeu pe cei ce sunt săraci în ochii lumii acesteia, ca să-i facă bogaţi în credinţă şi moştenitori ai Împărăţiei pe care a făgăduit-o celor ce-L iubesc?
I have chosen
1 Samuel 12:22
Domnul nu va părăsi pe poporul Lui, din pricina Numelui Lui celui mare, căci Domnul a hotărât să facă din voi poporul Lui.
Psalmi 94:14
Căci Domnul nu lasă pe poporul Său şi nu-Şi părăseşte moştenirea.
Ieremia 33:25
Aşa vorbeşte Domnul: „Dacă n-am făcut legământul Meu cu ziua şi cu noaptea, dacă n-am aşezat legile cerurilor şi ale pământului,
Ieremia 33:26
atunci voi lepăda şi sămânţa lui Iacov şi a robului Meu David şi nu voi mai lua din sămânţa lui pe cei ce vor stăpâni peste urmaşii lui Avraam, lui Isaac şi lui Iacov, căci voi aduce înapoi pe prinşii lor de război şi voi avea milă de ei!”
Romani 11:1
Întreb, dar: „A lepădat Dumnezeu pe poporul Său?” Nicidecum! Căci şi eu sunt israelit, din sămânţa lui Avraam, din seminţia lui Beniamin.
Romani 11:2
Dumnezeu n-a lepădat pe poporul Său pe care l-a cunoscut mai dinainte. Nu ştiţi ce zice Scriptura, în locul unde vorbeşte despre Ilie? Cum se plânge el lui Dumnezeu împotriva lui Israel, când zice: