first father
Numeri 32:14
Şi iată că voi luaţi locul părinţilor voştri, ca nişte odrasle de oameni păcătoşi, ca să faceţi pe Domnul să se aprindă şi mai tare de mânie împotriva lui Israel.
Psalmi 78:8
Să nu fie, ca părinţii lor, un neam neascultător şi răzvrătit, un neam care n-avea o inimă tare şi al cărui duh nu era credincios lui Dumnezeu!
Psalmi 106:6
Noi am păcătuit ca şi părinţii noştri, am săvârşit nelegiuire, am făcut rău.
Psalmi 106:7
Părinţii noştri în Egipt n-au luat aminte la minunile Tale, nu şi-au adus aminte de mulţimea îndurărilor Tale şi au fost neascultători la mare, la Marea Roşie.
Ieremia 3:25
Să ne culcăm în ruşinea noastră şi să ne învelim cu ocara noastră, căci am păcătuit împotriva Domnului Dumnezeului nostru, noi şi părinţii noştri, din tinereţea noastră şi până în ziua de azi, şi n-am ascultat glasul Domnului Dumnezeului nostru.”
Ezechiel 16:3
Şi spune-i: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu către cetatea Ierusalimului: „Prin obârşia şi naşterea ta eşti din ţara canaaniţilor; tatăl tău era amorit, şi mama ta, hetită.
Zaharia 1:4-6
4
Nu fiţi ca părinţii voştri, cărora le vorbeau prorocii de mai înainte, zicând: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întoarceţi-vă de la căile voastre cele rele, de la faptele voastre cele rele!”, dar n-au ascultat şi n-au luat aminte la Mine, zice Domnul.
5
Unde sunt acum părinţii voştri? Şi puteau prorocii să trăiască veşnic?
6
Totuşi cuvintele Mele şi poruncile pe care le dădusem slujitorilor Mei prorocii ca să le vestească n-au atins ele pe părinţii voştri? Şi atunci ei s-au întors şi au zis: „Domnul oştirilor ne-a făcut cum hotărâse să ne facă, după căile şi faptele noastre!”
Maleahi 3:7
Din vremea părinţilor voştri voi v-aţi abătut de la poruncile Mele şi nu le-aţi păzit. Întoarceţi-vă la Mine, şi Mă voi întoarce şi Eu la voi, zice Domnul oştirilor. Dar voi întrebaţi: „În ce trebuie să ne întoarcem?”
Faptele Apostolilor 7:51
…Oameni tari la cerbice, netăiaţi împrejur cu inima şi cu urechile! Voi totdeauna vă împotriviţi Duhului Sfânt. Cum au făcut părinţii voştri, aşa faceţi şi voi.
Romani 5:12
De aceea, după cum printr-un singur om a intrat păcatul în lume, şi prin păcat a intrat moartea, şi astfel moartea a trecut asupra tuturor oamenilor, din pricină că toţi au păcătuit…
and thy
Isaia 3:12
Poporul meu este asuprit de nişte copii şi-l stăpânesc nişte femei! Poporul meu, cârmuitorii tăi te duc în rătăcire şi pustiesc calea pe care umbli!”
Isaia 28:7
Dar şi ei se clatină de vin, şi băuturile tari îi ameţesc; preoţi şi proroci sunt îmbătaţi de băuturi tari, sunt stăpâniţi de vin, au ameţeli din pricina băuturilor tari; se clatină când prorocesc, se poticnesc când judecă.
Isaia 56:10-12
10
Toţi păzitorii lui sunt orbi, fără pricepere; toţi sunt nişte câini muţi, care nu pot să latre; aiurează, stau tolăniţi şi le place să doarmă.
11
Totuşi sunt nişte câini lacomi, care nu se mai satură. Sunt nişte păstori care nu pot pricepe nimic; toţi îşi văd de calea lor, fiecare umblă după folosul lui, fără abatere: –
12
„Veniţi – zic ei – am să caut vin, şi ne vom îmbăta cu băuturi tari! Mâine vom face tot ca azi, ba încă şi mai rău!” –
Ieremia 5:31
Prorocii prorocesc neadevăruri, preoţii stăpânesc cu ajutorul lor, şi poporului Meu îi plac aceste lucruri. Dar ce veţi face la urmă?”
Ieremia 23:11-15
11
„Prorocii şi preoţii sunt stricaţi; le-am găsit răutatea chiar şi în Casa Mea, zice Domnul.
12
De aceea, calea lor va fi lunecoasă şi întunecoasă, vor fi împinşi şi vor cădea; căci voi aduce nenorocirea peste ei în anul când îi voi pedepsi, zice Domnul.
13
În prorocii Samariei am văzut următoarea nebunie: au prorocit pe Baal şi au rătăcit pe poporul Meu, Israel!
14
Dar în prorocii Ierusalimului am văzut lucruri grozave. Sunt preacurvari, trăiesc în minciună, întăresc mâinile celor răi, aşa că niciunul nu se mai întoarce de la răutatea lui, toţi sunt înaintea Mea ca Sodoma, şi locuitorii Ierusalimului, ca Gomora.”
15
De aceea, aşa vorbeşte Domnul oştirilor despre proroci: „Iată, îi voi hrăni cu pelin şi le voi da să bea ape otrăvite; căci prin prorocii Ierusalimului s-a răspândit nelegiuirea în toată ţara.”
Plangerile lui Ieremia 4:13
Iată roada păcatelor prorocilor săi, a nelegiuirilor preoţilor săi care au vărsat în mijlocul lui sângele celor neprihăniţi!
Plangerile lui Ieremia 4:14
Rătăceau ca orbii pe uliţe, mânjiţi de sânge, aşa că nimeni nu putea să se atingă de hainele lor.
Ezechiel 22:25-28
25
Mai marii lui uneltesc în mijlocul lui ca să înghită sufletele ca un leu care răcneşte şi îşi sfâşie prada; pun mâna pe bogăţii şi lucruri scumpe şi măresc numărul văduvelor în mijlocul lui.
26
Preoţii lui calcă Legea Mea şi Îmi pângăresc lucrurile Mele sfinte, nu fac nicio deosebire între ce este sfânt şi ce nu este sfânt, nici nu învaţă pe oameni să facă deosebire între ce este necurat şi ce este curat, îşi întorc ochii de la Sabatele Mele, şi sunt pângărit în mijlocul lor.
27
Căpeteniile lui sunt în mijlocul lui ca nişte lupi care îşi sfâşie prada, varsă sânge, pierd sufletele, numai ca să-şi potolească lăcomia de bani.
28
Prorocii lui au pentru ei tencuieli de ipsos, vedenii înşelătoare, prorocii mincinoase. Ei zic: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu!” Şi Domnul nu le-a vorbit!
Osea 4:6
Poporul Meu piere din lipsă de cunoştinţă. Fiindcă ai lepădat cunoştinţa, şi Eu te voi lepăda şi nu-Mi vei mai fi preot. Fiindcă ai uitat Legea Dumnezeului tău, voi uita şi Eu pe copiii tăi!
Mica 3:11
Căpeteniile cetăţii judecă pentru daruri, preoţii lui învaţă pe popor pentru plată, şi prorocii lui prorocesc pe bani; şi mai îndrăznesc apoi să se bizuie pe Domnul şi zic: „Oare nu este Domnul în mijlocul nostru? Nu ne poate atinge nicio nenorocire!”
Maleahi 2:4-8
4
Veţi şti atunci că Eu v-am dat porunca aceasta pentru ca legământul Meu cu Levi să rămână în picioare, zice Domnul oştirilor.
5
Legământul Meu cu el era un legământ de viaţă şi de pace. I l-am dat ca să se teamă de Mine; şi el s-a temut de Mine, a tremurat de Numele Meu.
6
Legea adevărului era în gura lui şi nu s-a găsit nimic nelegiuit pe buzele lui; a umblat cu Mine în pace şi în neprihănire, şi pe mulţi i-a abătut de la rău.
7
Căci buzele preotului trebuie să păzească ştiinţa şi din gura lui se aşteaptă învăţătură, pentru că el este un sol al Domnului oştirilor.
8
Dar voi v-aţi abătut din cale, aţi făcut din Lege un prilej de cădere pentru mulţi şi aţi călcat legământul lui Levi, zice Domnul oştirilor.
Matei 15:14
Lăsaţi-i: sunt nişte călăuze oarbe; şi când un orb călăuzeşte pe un alt orb, vor cădea amândoi în groapă.”
Matei 27:1
Când s-a făcut ziuă, toţi preoţii cei mai de seamă şi bătrânii norodului au ţinut sfat împotriva lui Isus, ca să-L omoare.
Matei 27:41
Preoţii cei mai de seamă, împreună cu cărturarii şi bătrânii, îşi băteau şi ei joc de El şi ziceau:
Ioan 11:49-53
49
Unul din ei, Caiafa, care era mare preot în anul acela, le-a zis: „Voi nu ştiţi nimic;
50
oare nu vă gândiţi că este în folosul vostru să moară un singur om pentru norod, şi să nu piară tot neamul?”
51
Dar lucrul acesta nu l-a spus de la el; ci, fiindcă era mare preot în anul acela, a prorocit că Isus avea să moară pentru neam.
52
Şi nu numai pentru neamul acela, ci şi ca să adune într-un singur trup pe copiii lui Dumnezeu cei risipiţi.
53
Din ziua aceea, au hotărât să-L omoare.
Faptele Apostolilor 5:17
Însă marele preot şi toţi cei ce erau împreună cu el, adică partida saducheilor, s-au sculat plini de pizmă,
Faptele Apostolilor 5:18
au pus mâinile pe apostoli şi i-au aruncat în temniţa de obşte.