It is a light thing that
2 Imparati 3:18
Dar aceasta este puţin lucru înaintea Domnului. El va da pe Moab în mâinile voastre;
2 Imparati 20:10
Ezechia a răspuns: „Nu este mare lucru ca umbra să treacă înainte peste zece trepte; ci mai bine să se dea înapoi cu zece trepte.”
I will also
Isaia 42:6
„Eu, Domnul, Te-am chemat ca să dai mântuire şi Te voi lua de mână, Te voi păzi şi Te voi pune ca legământ al poporului, ca să fii Lumina neamurilor,
Isaia 60:3
Neamuri vor umbla în lumina ta, şi împăraţi, în strălucirea razelor tale.
Luca 2:32
lumina care să lumineze Neamurile şi slava poporului Tău, Israel.”
Ioan 1:4-9
4
În El era viaţa, şi viaţa era lumina oamenilor.
5
Lumina luminează în întuneric, şi întunericul n-a biruit-o.
6
A venit un om trimis de Dumnezeu: numele lui era Ioan.
7
El a venit ca martor, ca să mărturisească despre Lumină, pentru ca toţi să creadă prin el.
8
Nu era el Lumina, ci el a venit ca să mărturisească despre Lumină.
9
Lumina aceasta era adevărata Lumină, care luminează pe orice om, venind în lume.
Faptele Apostolilor 13:47
Căci aşa ne-a poruncit Domnul: „Te-am pus ca să fii Lumina Neamurilor, ca să duci mântuirea până la marginile pământului.”
Faptele Apostolilor 26:18
ca să le deschizi ochii, să se întoarcă de la întuneric la lumină, şi de sub puterea Satanei la Dumnezeu; şi să primească, prin credinţa în Mine, iertare de păcate şi moştenirea împreună cu cei sfinţiţi.”
that thou mayest
Isaia 11:10
În ziua aceea, Vlăstarul lui Isai va fi ca un steag pentru popoare; neamurile se vor întoarce la El, şi slava va fi locuinţa Lui.”
Isaia 24:14-16
14
Ceilalţi însă, care vor mai rămâne, îşi înalţă glasul, scot strigăte de veselie; de pe ţărmurile mării, laudă măreţia Domnului. –
15
Proslăviţi, dar, pe Domnul în locurile unde străluceşte lumină, lăudaţi Numele Domnului Dumnezeului lui Israel, în ostroavele mării! –
16
De la marginile pământului auzim cântând: „Slavă Celui Neprihănit!” Dar eu zic: „Sunt pierdut! Sunt pierdut! Vai de mine! Jefuitorii jefuiesc, jefuitorii se înverşunează la jaf.”
Isaia 46:13
Eu Îmi apropii neprihănirea: nu este departe; şi mântuirea Mea nu va zăbovi. Eu voi pune mântuirea Mea în Sion şi slava Mea peste Israel.
Isaia 52:10
Domnul Îşi descoperă braţul Său cel sfânt înaintea tuturor neamurilor; şi toate marginile pământului vor vedea mântuirea Dumnezeului nostru. –
Psalmi 98:2
Domnul Şi-a arătat mântuirea, Şi-a descoperit dreptatea înaintea neamurilor.
Psalmi 98:3
Şi-a adus aminte de bunătatea şi credincioşia Lui faţă de casa lui Israel: toate marginile pământului au văzut mântuirea Dumnezeului nostru.
Luca 24:46
Şi le-a zis: „Aşa este scris şi aşa trebuia să pătimească Hristos şi să învie a treia zi dintre cei morţi.
Luca 24:47
Şi să se propovăduiască tuturor neamurilor, în Numele Lui, pocăinţa şi iertarea păcatelor, începând din Ierusalim.