he
Ieremia 32:2
Oastea împăratului Babilonului împresura pe atunci Ierusalimul, şi prorocul Ieremia era închis în curtea temniţei, care ţinea de casa împăratului lui Iuda.
Ieremia 32:3
Zedechia, împăratul lui Iuda, pusese să-l închidă şi-i zisese: „Pentru ce proroceşti şi zici: „Aşa vorbeşte Domnul: „Iată, dau cetatea aceasta în mâinile împăratului Babilonului, şi o va lua;
Ieremia 32:8
Şi Hanameel, fiul unchiului meu, a venit la mine, după cuvântul Domnului, în curtea temniţei şi mi-a zis: „Cumpără ogorul meu care este la Anatot, în ţara lui Beniamin, căci tu ai drept de moştenire şi de răscumpărare, cumpără-l!” Am cunoscut că era cuvântul Domnului.
Ieremia 37:21
Împăratul Zedechia a poruncit să păzească pe Ieremia în curtea temniţei şi să-i dea în fiecare zi o pâine din uliţa brutarilor, până s-a sfârşit toată pâinea din cetate. Astfel Ieremia a rămas în curtea temniţei.
Ieremia 38:28
Ieremia însă a rămas în curtea temniţei până în ziua luării Ierusalimului.
2 Timotei 2:9
pentru care sufăr până acolo că sunt legat ca un făcător de rele. Dar Cuvântul lui Dumnezeu nu este legat.