Because
Zaharia 1:15
şi sunt plin de o mare mânie împotriva neamurilor îngâmfate; căci Mă mâniasem numai puţin, dar ele au ajutat spre nenorocire.”
every
Ieremia 18:16
făcând astfel din ţara lor o pustietate, o veşnică batjocură; toţi cei ce trec prin ea sunt uimiţi şi dau din cap.
Ieremia 19:8
Voi face din cetatea aceasta o groază şi o batjocură; aşa că toţi cei ce vor trece pe lângă ea se vor îngrozi şi vor şuiera când vor vedea toate rănile ei.
Ieremia 25:12
Dar, când se vor împlini aceşti şaptezeci de ani, voi pedepsi pe împăratul Babilonului şi pe neamul acela, zice Domnul, pentru nelegiuirile lor; voi pedepsi ţara haldeilor şi o voi preface în nişte dărâmături veşnice.
Ieremia 49:17
Edomul va fi pustiit; toţi cei ce vor trece pe lângă el se vor mira şi vor fluiera pentru toate rănile lui.
Ieremia 51:37
Babilonul va ajunge un morman de dărâmături, o vizuină de şacali, un pustiu şi o batjocură, şi nu va mai avea locuitori.
Iov 27:23
Oamenii bat din palme la căderea lui şi-l fluieră la plecarea din locul lui.
Isaia 14:4-17
4
atunci vei cânta cântarea aceasta asupra împăratului Babilonului şi vei zice: „Iată, asupritorul nu mai este, asuprirea a încetat,
5
Domnul a frânt toiagul celor răi, nuiaua stăpânitorilor.
6
Cel ce, în urgia lui, lovea popoarele cu lovituri fără răgaz, cel ce, în mânia lui, supunea neamurile este prigonit fără cruţare.
7
Tot pământul se bucură acum de odihnă şi pace; izbucnesc oamenii în cântece de veselie.
8
Până şi chiparoşii şi cedrii din Liban se bucură de căderea ta şi zic: „De când ai căzut tu, nu se mai suie nimeni să ne taie!”
9
Locuinţa morţilor se mişcă până în adâncimile ei, ca să te primească la sosire; ea trezeşte înaintea ta umbrele, pe toţi mai marii pământului, scoală de pe scaunele lor de domnie pe toţi împăraţii neamurilor.
10
Toţi iau cuvântul ca să-ţi spună: „Şi tu ai ajuns fără putere ca noi şi tu ai ajuns ca noi!
11
Strălucirea ta s-a coborât şi ea în Locuinţa morţilor, cu sunetul lăutelor tale; aşternut de viermi vei avea, şi viermii te vor acoperi.”
12
Cum ai căzut din cer, luceafăr strălucitor, fiu al zorilor! Cum ai fost doborât la pământ, tu, biruitorul neamurilor!
13
Tu ziceai în inima ta: „Mă voi sui în cer, îmi voi ridica scaunul de domnie mai presus de stelele lui Dumnezeu, voi şedea pe muntele adunării dumnezeilor, la capătul miazănoaptei,
14
mă voi sui pe vârful norilor, voi fi ca Cel Preaînalt.”
15
Dar ai fost aruncat în Locuinţa morţilor, în adâncimile mormântului!
16
Cei ce te văd se uită ţintă miraţi la tine, te privesc cu luare aminte şi zic: „Acesta este omul care făcea să se cutremure pământul şi zguduia împărăţiile,
17
care prefăcea lumea în pustiu, nimicea cetăţile şi nu dădea drumul prinşilor săi de război?”
Plangerile lui Ieremia 2:15
Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului şi zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă şi bucuria întregului pământ?”
Plangerile lui Ieremia 2:16
Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: „Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!”
Habacuc 2:6-18
6
Nu va fi el de batjocura tuturor acestora, de râs şi de pomină? Se va zice: „Vai de cel ce adună ce nu este al lui! Până când se va împovăra cu datorii?”
7
Nu se vor ridica deodată cei ce te-au împrumutat? Nu se vor trezi asupritorii tăi, şi vei ajunge prada lor?
8
Fiindcă ai jefuit multe neamuri, toată rămăşiţa popoarelor te va jefui, din pricina vărsării sângelui oamenilor, din pricina silniciilor făcute în ţară împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.
9
Vai de cel ce strânge câştiguri nelegiuite pentru casa lui, ca să-şi aşeze apoi cuibul într-un loc înalt şi să scape din mâna nenorocirii!
10
Ruşinea casei tale ţi-ai croit, nimicind o mulţime de popoare, şi împotriva ta însuţi ai păcătuit.
11
Căci piatra din mijlocul zidului strigă, şi lemnul care leagă grinda îi răspunde.
12
Vai de cel ce zideşte o cetate cu sânge, care întemeiază o cetate cu nelegiuire!
13
Iată, când Domnul oştirilor a hotărât lucrul acesta, popoarele se ostenesc pentru foc, şi neamurile se trudesc degeaba.
14
Căci pământul va fi plin de cunoştinţa slavei Domnului ca fundul mării de apele care-l acoperă.
15
Vai de cel ce dă aproapelui său să bea, vai de tine care îi torni băutură spumoasă şi-l ameţeşti ca să-i vezi goliciunea!
16
Te vei sătura de ruşine în loc de slavă; bea şi tu şi dezveleşte-te! Îţi va veni şi ţie rândul să iei paharul din dreapta Domnului şi va veni ruşinea peste slava ta.
17
Căci silniciile făcute împotriva Libanului vor cădea asupra ta, şi pustiirile fiarelor te vor îngrozi, pentru vărsarea sângelui oamenilor şi silniciile făcute în ţară împotriva cetăţii şi împotriva tuturor locuitorilor ei.
18
La ce ar putea folosi un chip cioplit, pe care-l ciopleşte lucrătorul? La ce ar putea folosi un chip turnat care învaţă pe oameni minciuni, pentru ca lucrătorul care l-a făcut să-şi pună încrederea în el, pe când el făureşte numai nişte idoli muţi?
Tefania 2:15
Iată, dar, cetatea aceea veselă, care stătea plină de încredere şi zicea în inima ei: „Eu şi niciuna afară de mine!” Vai! cum s-a prefăcut în pustiu şi în culcuş de fiare! Toţi cei ce trec pe lângă ea fluieră şi arată cu mâna!