will I also
Ezechiel 5:11-13
11
De aceea, pe viaţa Mea! – zice Domnul Dumnezeu. – Pentru că Mi-ai pângărit Locaşul Meu cel Sfânt cu toţi idolii şi toate urâciunile tale, şi Eu Îmi voi întoarce ochii de la tine; ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura.
12
O treime din locuitorii tăi va muri de ciumă şi va fi nimicită de foamete în mijlocul tău; o treime va cădea ucisă de sabie în jurul tău; şi o treime o voi risipi în toate vânturile şi voi scoate sabia după ei.
13
Îmi voi potoli astfel mânia, Îmi voi domoli astfel urgia cu ei şi Mă voi răzbuna, ca să ştie că Eu, Domnul, am vorbit în mânia Mea, vărsându-Mi urgia peste ei.
Ezechiel 7:4-9
4
Ochiul Meu va fi fără milă pentru tine şi nu Mă voi îndura, ci te voi pedepsi după faptele tale, cu toate că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău şi ar trebui să te ajute. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul.”
5
Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată, vine o nenorocire, o nenorocire nemaipomenită!
6
Vine sfârşitul, vine sfârşitul; se trezeşte împotriva ta! Iată că a şi venit!
7
Îţi vine rândul, locuitor al ţării! Vine vremea, se apropie ziua de necaz şi nu de bucurie pe munţi!
8
Acum Îmi voi vărsa în curând urgia peste tine, Îmi voi potoli mânia peste tine; te voi judeca după faptele tale şi te voi pedepsi pentru toate minciunile tale.
9
Ochiul Meu va fi fără milă şi nu Mă voi îndura; te voi pedepsi după faptele tale, măcar că urâciunile tale vor fi în mijlocul tău şi ar trebui să te ajute. Şi veţi şti că Eu sunt Domnul, cel ce loveşte!
Ezechiel 9:5
Iar celorlalţi le-a zis în auzul meu: „Treceţi după el în cetate şi loviţi; ochiul vostru să fie fără milă şi să nu vă înduraţi!
Ezechiel 9:10
De aceea şi Eu voi fi fără milă şi nu Mă voi îndura, ci voi face să cadă asupra capului lor faptele lor.”
Ezechiel 16:42
Îmi voi potoli mânia împotriva ta şi nu voi mai fi gelos pe tine; Mă voi linişti, nu voi mai fi supărat.
Ezechiel 24:13
şi tu doreşti iarăşi nelegiuire în spurcăciunea ta! Pentru că am vrut să te curăţ, şi nu te-ai făcut curată, nu vei mai fi curăţată de spurcăciunea ta până Îmi voi potoli mânia asupra ta.
Naum 1:2
Domnul este un Dumnezeu gelos şi răzbunător; Domnul Se răzbună şi este plin de mânie; Domnul Se răzbună pe potrivnicii Lui şi ţine mânie pe vrăjmaşii Lui.
and though
Judecatori 10:13
Dar voi M-aţi părăsit şi aţi slujit altor dumnezei. De aceea, nu vă voi mai izbăvi.
Judecatori 10:14
Duceţi-vă şi chemaţi pe dumnezeii pe care i-aţi ales; ei să vă izbăvească în vremea strâmtorării voastre!”
Proverbe 1:28
Atunci mă vor chema, şi nu voi răspunde; mă vor căuta, şi nu mă vor găsi.
Isaia 1:15
Când vă întindeţi mâinile, Îmi întorc ochii de la voi; şi oricât de mult v-aţi ruga, n-ascult, căci mâinile vă sunt pline de sânge!
Isaia 59:2
ci nelegiuirile voastre pun un zid de despărţire între voi şi Dumnezeul vostru; păcatele voastre vă ascund faţa Lui şi-L împiedică să v-asculte!
Ieremia 11:11
De aceea, aşa vorbeşte Domnul: „Iată, voi aduce peste ei nişte nenorociri din care nu vor putea să scape. Vor striga la Mine, dar nu-i voi asculta!
Ieremia 14:12
Căci, chiar dacă vor posti, tot nu le voi asculta rugăciunile, şi, chiar dacă vor aduce arderi de tot şi jertfe de mâncare, nu le voi primi; ci vreau să-i nimicesc cu sabia, cu foametea şi cu ciuma.”
Mica 3:4
apoi strigă către Domnul. Dar El nu le răspunde, ci Îşi ascunde faţa de ei în vremea aceea, pentru că au făcut fapte rele.”
Zaharia 7:13
Când chema El, ei n-au vrut s-asculte: „De aceea nici Eu n-am vrut s-ascult, când au chemat ei, zice Domnul oştirilor.
Luca 13:25
Odată ce Stăpânul casei Se va scula şi va încuia uşa, şi voi veţi fi afară şi veţi începe să bateţi la uşă şi să ziceţi: „Doamne, Doamne, deschide-ne!”, drept răspuns, El vă va zice: „Nu ştiu de unde sunteţi.”