And, behold, the glory of the God of Israel was there, according to the vision that I saw in the plain.
Ezechiel 1:26-28
26
Deasupra cerului care era peste capetele lor, era ceva ca o piatră de safir, în chipul unui scaun de domnie; pe acest chip de scaun de domnie se vedea ca un chip de om, care şedea pe el.
27
Am mai văzut iarăşi o lucire de aramă lustruită ca nişte foc, înăuntrul căruia era omul acesta şi care strălucea de jur împrejur; de la chipul rinichilor lui până sus, şi de la chipul rinichilor lui până jos, am văzut ca un fel de foc, şi de jur împrejur era înconjurat cu o lumină strălucitoare.
28
Ca înfăţişarea curcubeului care stă în nor într-o zi de ploaie, aşa era şi înfăţişarea acestei lumini strălucitoare care-l înconjura. Astfel era arătarea slavei Domnului. Când am văzut-o, am căzut cu faţa la pământ şi am auzit glasul Unuia care vorbea.
Ezechiel 3:22
Şi mâna Domnului a venit peste mine acolo şi mi-a zis: „Scoală-te, du-te în vale, şi acolo îţi voi vorbi!”
Ezechiel 3:23
M-am sculat şi m-am dus în vale; şi iată că slava Domnului s-a arătat acolo aşa cum o văzusem la râul Chebar. Atunci am căzut cu faţa la pământ.
Ezechiel 9:3
Slava Dumnezeului lui Israel s-a ridicat de pe heruvimul pe care era şi s-a îndreptat spre pragul Casei; şi el a chemat pe omul acela care era îmbrăcat cu haina de in şi care avea călimara la brâu.
Ezechiel 10:1-4
1
M-am uitat, şi iată că pe cerul care era deasupra capului heruvimilor era ceva ca o piatră de safir; deasupra lor se vedea ceva asemănător cu un chip de scaun de domnie.
2
Şi Domnul a zis omului aceluia îmbrăcat în haine de in: „Vâră-te între roţile de sub heruvimi, umple-ţi mâinile cu cărbunii aprinşi care sunt între heruvimi şi împrăştie-i peste cetate!” Şi el s-a vârât între roţi sub ochii mei.
3
Heruvimii stăteau în partea dreaptă a Casei, când s-a vârât omul acela între roţi, iar norul a umplut curtea dinăuntru.
4
Atunci slava Domnului s-a ridicat de pe heruvimi şi s-a îndreptat spre pragul Casei, aşa încât Templul s-a umplut de nor, şi curtea s-a umplut de strălucirea slavei Domnului.
Ezechiel 11:22
După aceea, heruvimii şi-au întins aripile, însoţiţi de roţi, şi slava Dumnezeului lui Israel era sus deasupra lor.
Ezechiel 11:23
Slava Domnului s-a înălţat din mijlocul cetăţii şi s-a aşezat pe muntele de la răsăritul cetăţii.
Ezechiel 43:2-4
2
Şi iată că slava Dumnezeului lui Israel venea de la răsărit. Glasul Său era ca urletul unor ape mari, şi pământul strălucea de slava Sa.
3
Vedenia aceasta semăna cu aceea pe care o avusesem când venisem să nimicesc cetatea; şi vedeniile acestea semănau cu aceea pe care o avusesem lângă râul Chebar. Şi am căzut cu faţa la pământ.
4
Slava Domnului a intrat în Casă pe poarta dinspre răsărit.
Exod 25:22
Acolo Mă voi întâlni cu tine; şi de la înălţimea capacului ispăşirii, dintre cei doi heruvimi aşezaţi pe chivotul mărturiei, îţi voi da toate poruncile Mele pentru copiii lui Israel.
Exod 40:34
Atunci norul a acoperit Cortul întâlnirii, şi slava Domnului a umplut Cortul.
Exod 40:35
Moise nu putea să intre în Cortul întâlnirii, pentru că norul stătea deasupra lui, şi slava Domnului umplea Cortul.
2 Corinteni 3:18
Noi toţi privim cu faţa descoperită, ca într-o oglindă, slava Domnului, şi suntem schimbaţi în acelaşi chip al Lui, din slavă în slavă, prin Duhul Domnului.
2 Corinteni 4:4-6
4
a căror minte necredincioasă a orbit-o dumnezeul veacului acestuia, ca să nu vadă strălucind lumina Evangheliei slavei lui Hristos, care este chipul lui Dumnezeu.
5
Căci noi nu ne propovăduim pe noi înşine, ci pe Domnul Hristos Isus. Noi suntem robii voştri, pentru Isus.
6
Căci Dumnezeu, care a zis: „Să lumineze lumina din întuneric”, ne-a luminat inimile, pentru ca să facem să strălucească lumina cunoştinţei slavei lui Dumnezeu pe faţa lui Isus Hristos.
Evrei 1:3
El, care este oglindirea slavei Lui şi întipărirea Fiinţei Lui şi care ţine toate lucrurile cu cuvântul puterii Lui, a făcut curăţarea păcatelor şi a şezut la dreapta Măririi în locurile preaînalte,