many
Iov 19:25-27
25
Dar ştiu că Răscumpărătorul meu este viu şi că Se va ridica la urmă pe pământ.
26
Chiar dacă mi se va nimici pielea şi chiar dacă nu voi mai avea carne, voi vedea totuşi pe Dumnezeu.
27
Îl voi vedea şi-mi va fi binevoitor; ochii mei Îl vor vedea, şi nu ai altuia. Sufletul meu tânjeşte de dorul acesta înăuntrul meu.
Isaia 26:19
Să învie, dar, morţii Tăi! Să se scoale trupurile mele moarte! – Treziţi-vă şi săriţi de bucurie, cei ce locuiţi în ţărână! Căci roua Ta este o rouă dătătoare de viaţă, şi pământul va scoate iarăşi afară pe cei morţi.
Ezechiel 37:1-4
1
Mâna Domnului a venit peste mine şi m-a luat în Duhul Domnului, şi m-a pus în mijlocul unei văi pline de oase.
2
M-a făcut să trec pe lângă ele, de jur împrejur, şi iată că erau foarte multe pe faţa văii şi erau uscate de tot.
3
El mi-a zis: „Fiul omului, vor putea oare oasele acestea să învie?” Eu am răspuns: „Doamne Dumnezeule, Tu ştii lucrul acesta!”
4
El mi-a zis: „Proroceşte despre oasele acestea şi spune-le: „Oase uscate, ascultaţi cuvântul Domnului!
Ezechiel 37:12-4
Osea 13:14
Îi voi răscumpăra din mâna Locuinţei morţilor, îi voi izbăvi de la moarte. Moarte, unde îţi este ciuma? Locuinţă a morţilor, unde îţi este nimicirea? Căinţa este ascunsă de privirile Mele!”
Matei 22:29-32
29
Drept răspuns, Isus le-a zis: „Vă rătăciţi! Pentru că nu cunoaşteţi nici Scripturile, nici puterea lui Dumnezeu.
30
Căci la înviere, nici nu se vor însura, nici nu se vor mărita, ci vor fi ca îngerii lui Dumnezeu în cer.
31
Cât priveşte învierea morţilor, oare n-aţi citit ce vi s-a spus de Dumnezeu, când zice:
32
„Eu sunt Dumnezeul lui Avraam, Dumnezeul lui Isaac şi Dumnezeul lui Iacov”? Dumnezeu nu este un Dumnezeu al celor morţi, ci al celor vii.”
Ioan 11:23-26
23
Isus i-a zis: „Fratele tău va învia.”
24
„Ştiu”, I-a răspuns Marta, „că va învia la înviere, în ziua de apoi.”
25
Isus i-a zis: „Eu sunt Învierea şi Viaţa. Cine crede în Mine, chiar dacă ar fi murit, va trăi.
26
Şi oricine trăieşte şi crede în Mine nu va muri niciodată. Crezi lucrul acesta?”
1 Corinteni 15:20-22
20
Dar acum, Hristos a înviat din morţi, pârga celor adormiţi.
21
Căci dacă moartea a venit prin om, tot prin om a venit şi învierea morţilor.
22
Şi, după cum toţi mor în Adam, tot aşa, toţi vor învia în Hristos;
1 Corinteni 15:51-54
51
Iată, vă spun o taină: nu vom adormi toţi, dar toţi vom fi schimbaţi,
52
într-o clipă, într-o clipită din ochi, la cea din urmă trâmbiţă. Trâmbiţa va suna, morţii vor învia nesupuşi putrezirii, şi noi vom fi schimbaţi.
53
Căci trebuie ca trupul acesta, supus putrezirii, să se îmbrace în neputrezire, şi trupul acesta muritor să se îmbrace în nemurire.
54
Când trupul acesta, supus putrezirii, se va îmbrăca în neputrezire, şi trupul acesta muritor se va îmbrăca în nemurire, atunci se va împlini cuvântul care este scris: „Moartea a fost înghiţită de biruinţă.
1 Tesaloniceni 4:14
Căci, dacă credem că Isus a murit şi a înviat, credem şi că Dumnezeu va aduce înapoi, împreună cu Isus, pe cei ce au adormit în El.
Apocalipsa 20:12
Şi am văzut pe morţi, mari şi mici, stând în picioare înaintea scaunului de domnie. Nişte cărţi au fost deschise. Şi a fost deschisă o altă carte, care este Cartea Vieţii. Şi morţii au fost judecaţi după faptele lor, după cele ce erau scrise în cărţile acelea.
some to everlasting life
Matei 25:46
Şi aceştia vor merge în pedeapsa veşnică, iar cei neprihăniţi vor merge în viaţa veşnică.”
Ioan 5:28
Nu vă miraţi de lucrul acesta; pentru că vine ceasul când toţi cei din morminte vor auzi glasul Lui
Ioan 5:29
şi vor ieşi afară din ele. Cei ce au făcut binele vor învia pentru viaţă; iar cei ce au făcut răul vor învia pentru judecată.
Faptele Apostolilor 24:15
şi am în Dumnezeu nădejdea aceasta, pe care o au şi ei înşişi, că va fi o înviere a celor drepţi şi a celor nedrepţi.
everlasting contempt
Isaia 66:24
Şi, când vor ieşi, vor vedea trupurile moarte ale oamenilor care s-au răzvrătit împotriva Mea; căci viermele lor nu va muri, şi focul lor nu se va stinge; şi vor fi o pricină de groază pentru orice făptură.”
Ieremia 20:11
Dar Domnul este cu mine ca un viteaz puternic; de aceea, prigonitorii mei se vor poticni şi nu vor birui. Se vor umple de ruşine că n-au lucrat cu chibzuinţă: de o veşnică ruşine care nu se va uita!
Romani 9:21
Nu este olarul stăpân pe lutul lui, ca din aceeaşi frământătură de lut să facă un vas pentru o întrebuinţare de cinste, şi un alt vas pentru o întrebuinţare de ocară?