as ye
Psalmi 75:8
În mâna Domnului este un potir, în care fierbe un vin plin de amestecătură. Când îl varsă, toţi cei răi de pe pământ sug, îl sorb şi-l beau până în fund!
Psalmi 75:9
Eu însă voi vesti pururi aceste lucruri; voi cânta laude în cinstea Dumnezeului lui Iacov.
Isaia 49:25
„Da, zice Domnul, prada celui puternic îi va fi luată, şi cel prins de asupritor va scăpa; căci Eu voi lupta împotriva vrăjmaşilor tăi şi voi scăpa pe fiii tăi.
Isaia 49:26
Eu voi da asupritorilor tăi să-şi mănânce carnea, şi se vor îmbăta ca de must de însuşi sângele lor. Şi va şti orice făptură că Eu sunt Domnul, Mântuitorul tău, Răscumpărătorul tău, Puternicul lui Iacov.”
Isaia 51:22
Aşa vorbeşte Domnul tău, Domnul Dumnezeul tău care apără pe poporul Lui: „Iată că îţi iau din mână potirul ameţelii, potirul mâniei Mele, ca să nu mai bei din el!
Isaia 51:23
Şi îl voi pune în mâna asupritorilor tăi, care îţi ziceau: „Îndoaie-te, ca să trecem peste tine!” Îţi făceai atunci spinarea ca un pământ şi ca o uliţă pentru trecători.”
Ieremia 25:15
Căci aşa mi-a vorbit Domnul Dumnezeul lui Israel: „Ia din mâna Mea acest potir plin cu vinul mâniei Mele şi dă-l să-l bea toate neamurile la care te voi trimite.
Ieremia 25:16
Vor bea şi se vor ameţi, şi vor fi ca nişte nebuni la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul lor!”
Ieremia 25:27-29
27
„Să le spui: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Beţi, îmbătaţi-vă şi vărsaţi, şi cădeţi fără să vă mai ridicaţi la vederea sabiei pe care o voi trimite în mijlocul vostru!”
28
Şi, dacă nu vor vrea să ia din mâna ta potirul ca să bea, spune-le: „Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Beţi!
29
Căci iată că în cetatea peste care se cheamă Numele Meu încep să fac rău: şi voi să rămâneţi nepedepsiţi? Nu veţi rămâne nepedepsiţi, căci voi chema sabia peste toţi locuitorii pământului, zice Domnul oştirilor.”
Ieremia 49:12
Căci aşa vorbeşte Domnul: „Iată că cei ce nu trebuiau să bea potirul totuşi îl vor bea; şi tu să rămâi nepedepsit? Nu, nu vei rămâne nepedepsit, ci îl vei bea şi tu!
Ioel 3:17
„Şi veţi şti că Eu sunt Domnul Dumnezeul vostru care locuieşte în Sion, muntele Meu cel sfânt. Ierusalimul însă va fi sfânt, şi nu vor mai trece străinii prin el.”
1 Petru 4:17
Căci suntem în clipa când judecata stă să înceapă de la Casa lui Dumnezeu. Şi, dacă începe cu noi, care va fi sfârşitul celor ce nu ascultă de Evanghelia lui Dumnezeu?
swallow down
Isaia 42:14
„Am tăcut multă vreme – zice Domnul – am tăcut şi M-am ţinut. Dar acum voi striga ca o femeie în durerile naşterii, voi gâfâi şi voi răsufla.
Habacuc 1:9
Tot poporul acesta vine numai ca să jefuiască; privirile lui lacome caută înainte, şi strânge prinşi de război ca nisipul.
and they shall be
Isaia 8:9
Scoateţi strigăte de război cât voiţi, popoare, căci tot veţi fi zdrobite; luaţi aminte, toţi cei ce locuiţi departe! Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi. Pregătiţi-vă oricât de luptă, căci tot veţi fi zdrobiţi.
Isaia 8:10
Faceţi la planuri cât voiţi, căci nu se va alege nimic de ele! Luaţi la hotărâri cât voiţi, căci vor fi fără urmări! Căci Dumnezeu este cu noi (Emanuel).
Isaia 29:7
Şi ca un vis, ca o vedenie de noapte, aşa va fi mulţimea neamurilor care vor lupta împotriva lui Ariel, aşa vor fi cei ce se vor bate împotriva lui şi cetăţuii lui, strângându-l de aproape.
Isaia 29:8
După cum cel flămând visează că mănâncă, şi se trezeşte cu stomacul gol, şi după cum cel însetat visează că bea, şi se trezeşte stors de puteri şi cu setea neastâmpărată: tot aşa va fi şi cu mulţimea neamurilor care vor veni să lupte împotriva muntelui Sionului.” –