a curse
Deuteronom 28:37
Şi vei fi de pomină, de batjocură şi de râs, printre toate popoarele la care te va duce Domnul.
Deuteronom 29:23-28
23
la vederea pucioasei, sării şi arderii întregului ţinut, unde nu va fi nici sămânţă, nici rod, nicio iarbă care să crească, întocmai ca la surparea Sodomei, Gomorei, Admei şi Ţeboimului, pe care le-a nimicit Domnul, în mânia şi urgia Lui –
24
toate neamurile vor zice: „Pentru ce a făcut Domnul astfel ţării acesteia? Pentru ce această mânie aprinsă, această mare urgie?”
25
Şi li se va răspunde: „Pentru că au părăsit legământul încheiat cu ei de Domnul Dumnezeul părinţilor lor când i-a scos din ţara Egiptului;
26
pentru că s-au dus să slujească altor dumnezei şi să se închine înaintea lor, dumnezei pe care ei nu-i cunoşteau şi pe care nu li-i dăduse Domnul.
27
De aceea S-a aprins Domnul de mânie împotriva acestei ţări şi a adus peste ea toate blestemele scrise în cartea aceasta.
28
Domnul i-a smuls din ţara lor cu mânie, cu urgie, cu o mare iuţeală, şi i-a aruncat într-o altă ţară, cum se vede azi.”
1 Imparati 9:7
voi nimici pe Israel din ţara pe care i-am dat-o, voi lepăda de la Mine Casa pe care am sfinţit-o Numelui Meu, şi Israel va ajunge de râs şi de pomină printre toate popoarele.
1 Imparati 9:8
Şi oricât de înaltă este Casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea, va rămâne încremenit şi va fluiera. Şi va zice: „Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării acesteia şi Casei acesteia?”
2 Cronici 7:20-22
20
vă voi smulge din ţara Mea, pe care v-am dat-o, voi lepăda de la Mine Casa aceasta, pe care am închinat-o Numelui Meu, şi o voi face de pomină şi de batjocură printre toate popoarele.
21
Şi, cât de înaltă este Casa aceasta, oricine va trece pe lângă ea va rămâne încremenit şi va zice: „Pentru ce a făcut Domnul aşa ţării şi Casei acesteia?”
22
Şi se va răspunde: „Pentru că au părăsit pe Domnul Dumnezeul părinţilor lor care i-a scos din ţara Egiptului, pentru că s-au alipit de alţi dumnezei, s-au închinat înaintea lor şi le-au slujit; iată de ce a trimis peste ei toate aceste rele.”
Psalmi 44:13
Ne faci de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
Psalmi 44:14
Ne faci de pomină printre neamuri şi pricină de clătinare din cap printre popoare.
Psalmi 44:16
la glasul celui ce mă batjocoreşte şi mă ocărăşte, la vederea vrăjmaşului şi răzbunătorului.
Psalmi 79:4
Am ajuns de ocara vecinilor noştri, de batjocura şi de râsul celor ce ne înconjoară.
Isaia 65:15
Veţi lăsa numele vostru ca blestem aleşilor Mei; şi anume: „Domnul Dumnezeu vă va omorî” şi va da robilor Săi un alt nume.
Isaia 65:16
Aşa că, cine se va binecuvânta în ţară se va binecuvânta în Dumnezeul adevărului, şi cine va jura în ţară va jura pe Dumnezeul adevărului, căci vechile suferinţe vor fi uitate, vor fi ascunse de ochii Mei.
Ieremia 24:9
Îi voi face de pomină, o pricină de nenorocire pentru toate împărăţiile pământului, de ocară, de batjocură, de râs şi de blestem în toate locurile unde îi voi izgoni.
Ieremia 25:18
Ierusalimului şi cetăţilor lui Iuda, împăraţilor şi căpeteniilor sale, ca să le prefacă în dărâmături, într-un pustiu, să-i facă de batjocură şi de blestem, cum se vede lucrul acesta astăzi;
Ieremia 26:6
atunci voi face Casei acesteia ca lui Silo şi voi face din cetatea aceasta o pricină de blestem pentru toate neamurile pământului.”
Ieremia 29:18
Îi voi urmări cu sabie, cu foamete şi cu ciumă, îi voi face o pricină de spaimă pentru toate împărăţiile pământului, de blestem, de pustiire, de batjocură şi de ocară printre toate neamurile pe unde îi voi izgoni,
Ieremia 42:18
Căci aşa vorbeşte Domnul oştirilor, Dumnezeul lui Israel: „Cum s-a vărsat mânia şi urgia Mea peste locuitorii Ierusalimului, aşa se va vărsa urgia Mea şi peste voi, dacă veţi merge în Egipt; veţi fi o pricină de afurisenie, de groază, de blestem şi de ocară şi nu veţi mai vedea niciodată locul acesta!”
Ieremia 44:12
Voi lua rămăşiţele lui Iuda care şi-au îndreptat faţa ca să meargă în ţara Egiptului să locuiască acolo pentru o vreme: toţi vor fi nimiciţi şi vor cădea în ţara Egiptului; vor fi nimiciţi de sabie, de foamete, de la cel mai mic până la cel mai mare; vor pieri de sabie şi de foamete; şi vor fi o pricină de afurisenie, de spaimă, de blestem şi de ocară.
Ieremia 44:22
Domnul n-a putut să mai sufere lucrul acesta, din pricina răutăţii faptelor voastre, din pricina urâciunilor pe care le-aţi săvârşit; şi de aceea ţara voastră a ajuns o paragină, un pustiu, o pricină de blestem, cum vedeţi astăzi.
Plangerile lui Ieremia 2:15
Toţi trecătorii bat din palme asupra ta, şuieră şi dau din cap împotriva fiicei Ierusalimului şi zic: „Aceasta este cetatea despre care se zicea că este cea mai frumoasă şi bucuria întregului pământ?”
Plangerile lui Ieremia 2:16
Toţi vrăjmaşii tăi deschid gura împotriva ta, fluieră, scrâşnesc din dinţi şi zic: „Am înghiţit-o! Da, aceasta este ziua pe care o aşteptam, am ajuns-o şi o vedem!”
Plangerile lui Ieremia 4:15
„Depărtaţi-vă, necuraţilor!”, li se striga, „La o parte, la o parte, nu vă atingeţi de noi!” Când fugeau pribegind încoace şi încolo printre neamuri, se spunea: „Să nu mai locuiască aici!”
Ezechiel 5:15
Vei ajunge de ocară şi de ruşine, vei fi o pildă şi o groază pentru neamurile care te înconjoară, când voi aduce la îndeplinire judecăţile Mele împotriva ta, cu mânie, cu urgie şi cu pedepse aspre – Eu, Domnul, o spun – când voi arunca împotriva lor săgeţile nimicitoare ale foametei care dau moartea şi pe care le voi trimite să vă nimicească.
Daniel 9:11
ci tot Israelul a călcat Legea Ta şi s-a abătut astfel ca să n-asculte de glasul Tău. De aceea ne-au şi lovit blestemele şi jurămintele scrise în Legea lui Moise, robul lui Dumnezeu, pentru că am păcătuit împotriva lui Dumnezeu.
O house
Zaharia 1:19
Am întrebat îngerul care vorbea cu mine: „Ce înseamnă coarnele acestea?” Şi el mi-a zis: „Acestea sunt coarnele care au risipit pe Iuda, pe Israel şi Ierusalimul.”
Zaharia 9:13
Căci Îmi încordez pe Iuda ca arc şi iau pe Efraim ca săgeată, şi voi scula pe copiii tăi, Sioane, împotriva copiilor tăi, Grecio! Te voi face ca sabia unui viteaz!”
Zaharia 10:6
Voi întări casa lui Iuda şi voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, şi vor fi ca şi când niciodată nu i-aş fi lepădat; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, şi-i voi asculta.
2 Imparati 17:18-20
18
De aceea Domnul S-a mâniat foarte tare împotriva lui Israel, şi i-a îndepărtat de la faţa Lui. – N-a rămas decât seminţia lui Iuda:
19
şi chiar Iuda nu păzise poruncile Domnului Dumnezeului lui, ci se luase după obiceiurile rânduite de Israel. –
20
Domnul a lepădat tot neamul lui Israel; i-a smerit, i-a dat în mâinile jefuitorilor şi a sfârşit prin a-i izgoni dinaintea feţei Lui.
Isaia 9:20
fiecare jefuieşte în dreapta, şi rămâne flămând, mănâncă în stânga, şi nu se satură. La urmă îşi mănâncă fiecare carnea braţului său:
Isaia 9:21
Manase mănâncă pe Efraim, Efraim, pe Manase, şi amândoi împreună, pe Iuda. Cu toate acestea, mânia Lui nu se potoleşte, şi mâna Lui este tot întinsă.
Ieremia 32:30-32
30
Căci copiii lui Israel şi copiii lui Iuda n-au făcut din tinereţea lor decât ce este rău înaintea Mea; copiii lui Israel numai M-au mâniat întruna cu lucrarea mâinilor lor, zice Domnul.
31
Căci cetatea aceasta Îmi aţâţă mânia şi urgia, din ziua când s-a zidit şi până azi; de aceea vreau s-o iau dinaintea feţei Mele,
32
din pricina tot răului pe care l-au făcut copiii lui Israel şi copiii lui Iuda ca să Mă mânie, ei, împăraţii lor, căpeteniile lor, preoţii lor şi prorocii lor, oamenii lui Iuda şi locuitorii Ierusalimului.
Ieremia 33:24
„N-ai băgat de seamă ce zic oamenii aceştia: „A lepădat Domnul cele două familii pe care le alesese”? Atât de mult dispreţuiesc ei pe poporul Meu că nu-l mai privesc ca un popor.”
Ezechiel 37:11
El mi-a zis: „Fiul omului, oasele acestea sunt toată casa lui Israel. Iată că ei zic: „Ni s-au uscat oasele, ni s-a dus nădejdea; suntem pierduţi!”
Ezechiel 37:16-19
16
„Fiul omului, ia o bucată de lemn şi scrie pe ea: „Pentru Iuda şi pentru copiii lui Israel care sunt tovarăşii lui.” Ia apoi o altă bucată de lemn şi scrie pe ea: „Pentru Iosif, lemnul lui Efraim, şi pentru toată casa lui Israel care este tovarăşa lui.”
17
După aceea, împreunează-le una cu alta, într-o singură bucată, aşa încât să fie una în mâna ta.
18
Şi când îţi vor zice copiii poporului tău: „Nu vrei să ne lămureşti ce înseamnă lucrul acesta?”,
19
să le răspunzi: „Aşa vorbeşte Domnul Dumnezeu: „Iată că voi lua toiagul de lemn al lui Iosif, care este în mâna lui Efraim, şi al seminţiilor lui Israel care-i sunt tovarăşe, le voi uni cu toiagul lui Iuda şi voi face un singur lemn, aşa că vor fi una în mâna Mea.”
ye shall
Zaharia 8:20-23
20
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Vor mai veni iarăşi popoare şi locuitori dintr-un mare număr de cetăţi.
21
Locuitorii unei cetăţi vor merge la cealaltă şi vor zice: „Haidem să ne rugăm Domnului şi să căutăm pe Domnul oştirilor! Vrem să mergem şi noi!”
22
Şi multe popoare, şi multe neamuri vor veni astfel să caute pe Domnul oştirilor la Ierusalim şi să se roage Domnului.”
23
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „În zilele acelea, zece oameni din toate limbile neamurilor vor apuca pe un iudeu de poala hainei şi-i vor zice: „Vrem să mergem cu voi; căci am auzit că Dumnezeu este cu voi!”
Zaharia 10:6-9
6
Voi întări casa lui Iuda şi voi izbăvi casa lui Iosif; îi voi aduce înapoi, căci Mi-este milă de ei, şi vor fi ca şi când niciodată nu i-aş fi lepădat; căci Eu sunt Domnul Dumnezeul lor, şi-i voi asculta.
7
Efraim va fi ca un viteaz; inima lor se va bucura ca de vin; fiii lor vor vedea lucrul acesta şi se vor înveseli, inima lor se va bucura în Domnul.
8
Le voi fluiera şi-i voi aduna, căci i-am răscumpărat, şi se vor înmulţi cum se înmulţeau odinioară.
9
Îi voi risipi printre popoare, şi îşi vor aduce aminte de Mine în ţări depărtate; vor trăi împreună cu copiii lor şi se vor întoarce.
Geneza 12:2
Voi face din tine un neam mare şi te voi binecuvânta; îţi voi face un nume mare şi vei fi o binecuvântare.
Geneza 12:3
Voi binecuvânta pe cei ce te vor binecuvânta şi voi blestema pe cei ce te vor blestema; şi toate familiile pământului vor fi binecuvântate în tine.
Geneza 26:4
Îţi voi înmulţi sămânţa, ca stelele cerului; voi da seminţei tale toate ţinuturile acestea; şi toate neamurile pământului vor fi binecuvântate în sămânţa ta, ca răsplată,
Rut 4:11
Tot poporul care era la poartă şi bătrânii au zis: „Suntem martori! Domnul să facă pe femeia care intră în casa ta ca Rahela şi ca Lea, care amândouă au zidit casa lui Israel! Arată-ţi puterea în Efrata şi fă-ţi un nume în Betleem!
Rut 4:12
Sămânţa pe care ţi-o va da Domnul, prin această tânără femeie, să-ţi facă o casă asemenea casei lui Pereţ, care s-a născut lui Iuda din Tamar!”
Psalmi 72:17
Numele lui va dăinui pe vecie: cât soarele îi va ţine numele. Cu el se vor binecuvânta unii pe alţii, şi toate neamurile îl vor numi fericit.
Isaia 19:24
Tot în vremea aceea, Israel va fi al treilea, unit cu Egiptul şi cu Asiria, ca o binecuvântare în mijlocul pământului.
Isaia 19:25
Domnul oştirilor îi va binecuvânta şi va zice: „Binecuvântat să fie Egiptul, poporul Meu, şi Asiria, lucrarea mâinilor Mele, şi Israel, moştenirea Mea!”
Mica 5:7
Rămăşiţa lui Iacov va fi în mijlocul multor popoare ca o rouă care vine de la Domnul, ca ploaia măruntă pe iarbă, care nu se bizuie pe nimeni şi nu atârnă de copiii oamenilor.
Tefania 3:20
În vremea aceea, vă voi aduce înapoi; în vremea aceea, vă voi strânge; căci vă voi face o pricină de slavă şi de laudă între toate popoarele pământului, când voi aduce înapoi pe prinşii voştri de război sub ochii voştri, zice Domnul.”
Galateni 3:14
pentru ca binecuvântarea vestită lui Avraam să vină peste Neamuri, în Hristos Isus, aşa ca, prin credinţă, noi să primim Duhul făgăduit.
Galateni 3:28
Nu mai este nici iudeu, nici grec; nu mai este nici rob, nici slobod; nu mai este nici parte bărbătească, nici parte femeiască, fiindcă toţi sunteţi una în Hristos Isus.
Galateni 3:29
Şi, dacă sunteţi ai lui Hristos, sunteţi „sămânţa” lui Avraam, moştenitori prin făgăduinţă.
Amos 2:19
Mai era sămânţă în grânare? Nici via, nici smochinul, nici rodiul şi nici măslinul n-au mai adus nimic. Dar din ziua aceasta, Îmi voi da binecuvântarea Mea.”
fear not
Zaharia 8:9
Aşa vorbeşte Domnul oştirilor: „Întăriţi-vă mâinile, cei ce auziţi astăzi aceste cuvinte din gura prorocilor care au vorbit în ziua când s-a pus temelia Casei Domnului oştirilor, când s-a început să se zidească Templul!
Isaia 35:3
Întăriţi mâinile slăbănogite şi întăriţi genunchii care se clatină.
Isaia 35:4
Spuneţi celor slabi de inimă: „Fiţi tari, şi nu vă temeţi! Iată Dumnezeul vostru, răzbunarea va veni, răsplătirea lui Dumnezeu; El însuşi va veni şi vă va mântui.”
Isaia 41:10-16
10
Nu te teme, căci Eu sunt cu tine; nu te uita cu îngrijorare, căci Eu sunt Dumnezeul tău; Eu te întăresc, tot Eu îţi vin în ajutor. Eu te sprijin cu dreapta Mea biruitoare.”
11
Iată, înfruntaţi şi acoperiţi de ruşine vor fi toţi cei ce sunt mâniaţi pe tine; vor fi nimiciţi şi vor pieri cei ce ţi se împotrivesc.
12
Îi vei căuta, şi nu-i vei mai găsi pe cei ce se certau cu tine; vor fi nimiciţi, vor fi pierduţi cei ce se războiau cu tine.
13
Căci Eu sunt Domnul Dumnezeul tău care te iau de mâna dreaptă şi-ţi zic: „Nu te teme de nimic, Eu îţi vin în ajutor!”
14
Nu te teme de nimic, viermele lui Iacov şi rămăşiţă slabă a lui Israel; căci Eu îţi vin în ajutor – zice Domnul – şi Sfântul lui Israel este Mântuitorul tău.
15
Iată, te fac o unealtă ascuţită, nouă de tot, cu mulţi dinţi; vei zdrobi, vei sfărâma munţii şi vei face dealurile ca pleava.
16
Le vei vântura, şi le va lua vântul, şi un vârtej le va risipi, dar tu te vei bucura în Domnul, te vei făli cu Sfântul lui Israel.
1 Corinteni 16:13
Vegheaţi, fiţi tari în credinţă, fiţi oameni, întăriţi-vă!