keep
Matei 23:3
Deci toate lucrurile pe care vă spun ei să le păziţi, păziţi-le şi faceţi-le; dar după faptele lor să nu faceţi. Căci ei zic, dar nu fac.
Matei 23:15
Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi înconjuraţi marea şi pământul ca să faceţi un tovarăş de credinţă; şi, după ce a ajuns tovarăş de credinţă, faceţi din el un fiu al gheenei, de două ori mai rău decât sunteţi voi înşivă.
Matei 23:23
Vai de voi, cărturari şi farisei făţarnici! Pentru că voi daţi zeciuială din izmă, din mărar şi din chimen şi lăsaţi nefăcute cele mai însemnate lucruri din Lege: dreptatea, mila şi credincioşia; pe acestea trebuia să le faceţi, şi pe acelea să nu le lăsaţi nefăcute.
Romani 2:17-24
17
Tu, care te numeşti iudeu, care te rezemi pe o Lege, care te lauzi cu Dumnezeul tău,
18
care cunoşti voia Lui, care ştii să faci deosebire între lucruri, pentru că eşti învăţat de Lege;
19
tu, care te măguleşti că eşti călăuza orbilor, lumina celor ce sunt în întuneric,
20
povăţuitorul celor fără minte, învăţătorul celor neştiutori, pentru că în Lege ai dreptarul cunoştinţei depline şi al adevărului; –
21
tu deci, care înveţi pe alţii, pe tine însuţi nu te înveţi? Tu, care propovăduieşti: „Să nu furi”, furi?
22
Tu care zici: „Să nu preacurveşti”, preacurveşti? Tu, căruia ţi-e scârbă de idoli, le jefuieşti templele?
23
Tu, care te făleşti cu Legea, necinsteşti pe Dumnezeu prin călcarea acestei Legi?
24
Căci „din pricina voastră este hulit Numele lui Dumnezeu între Neamuri”, după cum este scris.
Romani 3:9-19
9
Ce urmează atunci? Suntem noi mai buni decât ei? Nicidecum. Fiindcă am dovedit că toţi, fie iudei, fie greci, sunt sub păcat,
10
după cum este scris: „Nu este niciun om neprihănit, niciunul măcar.
11
Nu este niciunul care să aibă pricepere. Nu este niciunul care să caute cu tot dinadinsul pe Dumnezeu.
12
Toţi s-au abătut şi au ajuns nişte netrebnici. Nu este niciunul care să facă binele, niciunul măcar.
13
Gâtlejul lor este un mormânt deschis; se slujesc de limbile lor ca să înşele; sub buze au venin de aspidă;
14
gura le este plină de blestem şi de amărăciune;
15
au picioarele grabnice să verse sânge;
16
prăpădul şi pustiirea sunt pe drumul lor;
17
nu cunosc calea păcii;
18
frica de Dumnezeu nu este înaintea ochilor lor.”
19
Ştim însă că tot ce spune Legea, spune celor ce sunt sub Lege, pentru ca orice gură să fie astupată, şi toată lumea să fie găsită vinovată înaintea lui Dumnezeu.
2 Petru 2:19
Le făgăduiesc slobozenia, în timp ce ei înşişi sunt robi ai stricăciunii. Căci fiecare este robul lucrului de care este biruit.
that they may
1 Corinteni 3:21
Nimeni să nu se fălească, dar, cu oameni, căci toate lucrurile sunt ale voastre:
1 Corinteni 5:6
Nu vă lăudaţi bine. Nu ştiţi că puţin aluat dospeşte toată plămădeala?
2 Corinteni 11:18
De vreme ce mulţi se laudă după firea pământească, mă voi lăuda şi eu.