he
Apocalipsa 17:14
Ei se vor război cu Mielul; dar Mielul îi va birui, pentru că El este Domnul domnilor şi Împăratul împăraţilor. Şi cei chemaţi, aleşi şi credincioşi, care sunt cu El, de asemenea, îi vor birui.”
Apocalipsa 19:17-21
17
Apoi am văzut un înger care stătea în picioare în soare. El a strigat cu glas tare şi a zis tuturor păsărilor care zburau prin mijlocul cerului: „Veniţi, adunaţi-vă la ospăţul cel mare al lui Dumnezeu,
18
ca să mâncaţi carnea împăraţilor, carnea căpitanilor, carnea celor viteji, carnea cailor şi a călăreţilor şi carnea a tot felul de oameni, slobozi şi robi, mici şi mari!”
19
Şi am văzut fiara şi pe împăraţii pământului şi oştile lor adunate ca să facă război cu Cel ce şedea călare pe cal şi cu oastea Lui.
20
Şi fiara a fost prinsă. Şi, împreună cu ea, a fost prins prorocul mincinos care făcuse înaintea ei semnele cu care amăgise pe cei ce primiseră semnul fiarei şi se închinaseră icoanei ei. Amândoi aceştia au fost aruncaţi de vii în iazul de foc care arde cu pucioasă.
21
Iar ceilalţi au fost ucişi cu sabia care ieşea din gura Celui ce şedea călare pe cal. Şi toate păsările s-au săturat din carnea lor.
Judecatori 4:7
voi trage spre tine, la pârâul Chison, pe Sisera, căpetenia oştirii lui Iabin, împreună cu carele şi oştile lui, şi-l voi da în mâinile tale.”
Ioel 3:9-14
9
Vestiţi aceste lucruri printre neamuri: pregătiţi războiul! Treziţi pe viteji! Să se apropie şi să se suie toţi oamenii de război!
10
Fiarele plugurilor voastre prefaceţi-le în săbii, şi cosoarele, în suliţe! Cel slab să zică: „Sunt tare!”
11
Grăbiţi-vă şi veniţi, toate neamurile dimprejur, şi strângeţi-vă! Acolo coboară, Doamne, pe vitejii Tăi!
12
„Să se scoale neamurile şi să se suie în valea lui Iosafat! Căci acolo voi şedea să judec toate neamurile dimprejur.
13
Puneţi mâna pe seceră, căci secerişul este copt! Veniţi şi călcaţi cu picioarele, căci linurile sunt pline, şi tocitorile dau peste ele! Căci mare este răutatea lor!”
14
Vin grămezi-grămezi în valea judecăţii, căci ziua Domnului este aproape, în valea judecăţii.
Zaharia 14:2
Atunci voi strânge toate neamurile la război împotriva Ierusalimului. Cetatea va fi luată, casele vor fi jefuite, şi femeile, batjocorite; jumătate din cetate va merge în robie, dar rămăşiţa poporului nu va fi nimicită cu desăvârşire din cetate.
Zaharia 14:3
Ci Domnul Se va arăta şi va lupta împotriva acestor neamuri, cum S-a luptat în ziua bătăliei.
the Hebrew
Apocalipsa 9:11
Peste ele aveau ca împărat pe îngerul Adâncului, care pe evreieşte se cheamă Abadon, iar pe greceşte, Apolion.
Ioan 5:2
În Ierusalim, lângă poarta oilor, este o scăldătoare, numită în evreieşte Betesda, care are cinci pridvoare.
Ioan 19:13
Când a auzit Pilat aceste vorbe, a scos pe Isus afară; şi a şezut pe scaunul de judecător, în locul numit „Pardosit cu pietre”, iar evreieşte: „Gabata.”
Ioan 19:17
Isus, ducându-Şi crucea, a ajuns la locul zis al „Căpăţânii”, care în evreieşte se cheamă „Golgota”.
Faptele Apostolilor 26:14
Am căzut cu toţii la pământ; şi eu am auzit un glas care-mi zicea în limba evreiască: „Saule, Saule, pentru ce Mă prigoneşti? Îţi este greu să arunci cu piciorul înapoi în vârful unui ţepuş.”
Armageddon
Judecatori 5:19
Împăraţii au venit, s-au luptat; atunci au luptat împăraţii Canaanului la Tanaac, la apele Meghido; n-au luat nicio pradă, nici argint.
2 Imparati 23:29
Pe vremea sa, Faraon Neco, împăratul Egiptului, s-a suit împotriva împăratului Asiriei, la râul Eufratului. Împăratul Iosia i-a ieşit înainte; şi faraon l-a omorât la Meghido, cum l-a văzut.
2 Imparati 23:30
Slujitorii lui l-au luat mort într-un car; l-au adus din Meghido la Ierusalim şi l-au îngropat în mormântul său. Şi poporul ţării a luat pe Ioahaz, fiul lui Iosia: ei l-au uns şi l-au făcut împărat în locul tatălui său.
Zaharia 12:11
În ziua aceea, va fi jale mare în Ierusalim, ca jalea din Hadadrimon, în valea Meghidonului.